SFada cu literatura. Împotriva zonei de alb, cu Marian Coman

A fost o coincidență fericită că programele de lucru, ca să spun așa, ni s-au suprapus la începutul lui decembrie 2015: Marian Coman și cu mine ne-am întîlnit la librăria Cărturești din Iași, în timpul turneului său de lansare a primului volum din seria „Haiganu“, Fluviul Șoaptelor. L-am urmat apoi la evenimentul echivalent de la Suceava, spre o mai eficientă exploatare a coincidenței. Marian Coman este un scriitor atipic de fantastică românească, în sensul că înscrie cîteva premiere în evoluția ei recentă, de asemenea, este atipic fiindcă îmbină pragmatismul scriitorului profesionist aflat sub contract, cu spiritul exploratoriu al autorului de texte de frontieră ‒ și mă refer aici nu doar la banda desenată din Harap Alb Continuă, despre care am scris, nici la TFB (Tinerețe Fără Bătrînețe, despre care mai trebuie scris), ci la îmbinarea basmului cult românesc, de pe linia evidentă Creangă-Ispirescu-Colin, cu romanul pentru tineret („young adult“ este eticheta la modă). Voi avea aici numai două exemple ale primatului lui Marian Coman, amîndouă legate de ceea ce el mi-a mărturisit ca fiind cel mai dificil obstacol de trecut în scrierea unui scenariu de bandă desenată, anume acoperirea „zonei de alb“ dintre două cadre/scene. Primul exemplu este de natură […]