SFada cu literatura. Inginerie inversă pentru Jocul Zeilor (I)

Capitolul al 31-lea din romanul lui Voicu Bugariu, Jocul Zeilor (editura Eurostampa, Timișoara, 2016), începe astfel: „Îmi amintesc cum am început să scriu acest jurnal. A trecut destul de mult timp de atunci, acum am treisprezece ani. Ştiu că pentru copii timpul se scurge mult mai încet decît pentru oamenii în vîrstă. Pentru un bătrîn, o zi nu înseamnă aproape nimic, trece foarte repede, ca bătaia de aripă a unei păsări. Pentru un copil, în schimb, o zi este o perioadă lungă, poţi să faci o mulţime de lucruri. Cred că aşa este, deşi nu pot să-mi închipui cum este cînd pentru cineva trece timpul atît de repede.” (p. 323) Împreună cu Gheorghe Săsărman și Mircea Opriță, Voicu Bugariu este unul dintre „Cei Vechi” ai fantasticii românești, „șaptezecist” ajuns cu spiritul creator intact alături de autorii din a cincea generație de scriitori de sf&f, dacă ținem la această convenție și acordăm fiecărui deceniu propriul val ideologic, propria manieră estetică și propriile dificultăți extra-literare. Problema cu oricare dintre „Cei Vechi” este că simplificarea generaționistă este din ce în ce mai inadecvată, căci proba timpului elimină oportunismele de politică literară, cerne non-valoarea și mediocritatea, apoi lasă în cele din urmă să se […]