SFada cu literatura. Lumile Anei-Maria Negrilă (I)

„Oraşul dormea – dormea, adînc şi fără vise. Era o noapte întunecată, iar pe trotuare oamenii umblau însoţiţi de roiuri de nanolicurici – întruniri de fiinţe fantomatice strînse la taifas, aşezate pe la răspîntii, parcă în căutare de pradă.“ (Regatul Sufletelor Pierdute, Editura Crux Publishing, București, 2016, p. 66) Apoi: „…văzuse incendiile, casele ruinate, disperarea oamenilor din suburbii, toate prea puţin mediatizate de coment-agenţii din Reţea. Tăcere – din asta erau oamenii făcuţi, căutînd gălăgia şi tovărăşia celorlalţi ca pe o încercare de întregire.“ (ibidem, p. 67) Se împlinește un an de cînd întîmpinarea acestei cărți ar fi fost oportună, norocul criticului, cu tușa sofistică necesară (?), vine de două ori dinspre autor: Ana-Maria Negrilă este o scriitoare din categoria rară a celor de care toți suntem siguri că vor scrie bine și îi luăm de-a gata; Regatul Sufletelor Pierdute este prima parte a unei (deocamdată) trilogii. Într-una dintre cele mai bune prefețe la un volum de fantastică românească, Florin Pîtea o (re)prezintă pe Ana-Maria Negrilă publicului inițiat și mai puțin inițiat. Cu cîteva adăugiri,  într-adevăr, cred că trebuie să se rețină despre autoarea Regatului… începuturile în cyberpunk-ul „moderat“ (mijlocul anilor ’90), inițiativele rodnice în spațiul literar dedicat (co-fondatoare a […]