SFada cu literatura. Marian Truță este „un pericol extrem pentru orânduirea comunistă“ (I)

La 24 de ani de la prăbușirea regimului comunist și la 27 de la debutul său, Marian Truță publică al doilea său volum de ficțiune speculativă, A doua venire. Perspectiva istorică și milenaristă – trecută spre exploatare în sub-genul ucroniei sau a istoriei alternative, cu tușe pronunțat distopice, în maniera „new wave“-ului românesc, a optzeciștilor, adică – constituie marca distinctivă a scrierilor lui Marian Truță. Dacă din primul volum – Vremea renunțării, Editura Bastion, Timișoara, 2008 –, dintre cele zece texte prezentate se impune Vremea nebuniei; din A doua venire, patru din cele cinci texte (excepția făcînd-o Ubik, mon amour) răspund modelului de mai sus. Marian Truță – Rudi Kvala, după cum semnează ca redactor-șef al revistei Nautilus, nume împrumutat și unor personaje din primul său volum – nu este un autor prolific, ceea contrazice din start convențiile nișei literare în care a ales să se exprime. Abia după A doua venire cititorul poate obține o înțelegere adecvată a autorului și operei acestuia, Truță arătîndu-se nu doar ca ultimul debutant în poetica optzecismului, un recuperat, ci perfecționistul care înfruntă tonurile depresive ale propriei proze pentru a încheia textual ceea ce, „cu inevitabilitate psiho-istorică“, numai un optzecist putea scrie cu efectul […]