SFada cu literatura. Numărătoare inversă către zero, cu Eugen Lenghel
- 24-07-2015
- Nr. 782
-
Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Dintre autorii români de sf&f care s-au lăsat antrenaţi de frenezia editorială a anului 2014, iese în faţă, dînd din coate, Eugen Lenghel, cu volumul de proză scurtă Numărătoare inversă (Tritonic). Despre personalitatea acestuia şi despre debutul său riscat am scris în Observator cultural. Spuneam atunci că Eugen Lenghel pare să aibă tot ce are nevoie pentru a deveni scriitor, în afară de răbdare şi, da, nu am crezut că îmi va da dreptate în nici jumătate de an: la următorul tîrg de carte, hop!, Numărătoare inversă, are şase proze scurte – două povestiri, trei schiţe şi o pastilă – între copertele unui volum de nici 100 de pagini, dacă se ţine cont de prefaţă şi de celelalte pagini de numerotat. Să dai cititorului de sf cărticele uşor digerabile, la intervale regulate, este o reţetă care corespunde literaturii de consum, cu condiţia să scrii literatură de consum. Pe de altă parte, dacă vrei să zgudui ierarhiile literare, fie ele şi de nişă/stand/raft etc., folosind în cunoştinţă de cauză nu numai reţelele de socializare şi celelalte mijloace extra-literare (v. mai sus, „dînd din coate“), ci experienţa de lectură – absolut necesară pentru un scriitor de sf onest, căci de cîte ori […]
Mă mai întreabă unul și altul de ce nu am răspuns acuzelor de plagiat. Ce acuze de plagiat? Acele insinuări fanteziste cum că aș fi dat 25 de lei ca să mă înghesui cu dumneata în aceeași cameră cu un video de import? Imi pare rău, nu aveam astfel de cunoștințe care sa aibă video cu aprobare de la securitate. Eu vedeam doar cele două ore de la TV si filmele de la Preoteasa. Cât despre datările textelor, nu are rost să insinuezi zâmbind subțire. Cutia roșie chiar a apărut în 1989 în Almanahul Anticipația. Îți dau voie să ghicești care.
\”Maestre\”, ești sub orice critică. Argumentele de genul acesta chiar nu țin de teorie literară.
Mulțumesc, Cătălin Badea, pentru reclama gratuită. Știu că e mai mult răzbunare pentru insinuările mele recente că tu ai fi în spatele „alocării” premiilor SF din ultimii ani de la Colin, Helion sau Romcon, iar articolul de față este o confirmare destul de directă. Ar fi trebuit să înveți mai mult din exprimarea elegantă a maestrului Opriță, el fiind critic literar, spre deosebire de domnia ta.
În rest, ce aș putea să-ți doresc? Noi ocazii de a vota împotriva României, ca în 2012 la Eurocon? Mă abțin, mai bine.
Nu pot să remarc decât scăderea fandomului românesc de la 200 de membri în 2010 la circa 75 în acest moment. Iar cartea mea a apărut abia anul trecut. Prea târziu ca să dai vina pe ea.
Ah, toți vă folosiți de debutul meu târziu. De fapt, debutul meu în volum, chiar dacă mai subțire și neobservat, a fost în 1990, cu „Insula de Ceară”. Degeaba te lauzi cu istoria literară dacă nu te strădui s-o respecți.