Pentru cei care se uită la televizor, din 1990 încoace, semnalele cele mai puternice că vin sărbătorile sunt colindele lui Hrușcă (de Crăciun) și filmul lui Zeffirelli (de Paște). Pentru cei care citesc, aș îndrăzni să adaug printre lecturile din Săptămâna Mare cartea regretatului Liviu Radu, Opţiunea (editura Pymalion, Ploieşti, 2004). O variantă a ce urmează mai jos a întâmpinat apariția romanului, în numărul 3 al revistei „Lumi Virtuale“. Revistele dispar, cărțile durează. Cred în continuare același lucru despre Opțiunea lui Liviu Radu.
*
Veteranul Liviu Radu, şi iată că se poate scrie fără ghilimele acest lucru despre un debutant de după 1990, se află sub imperiul unei misiuni pe care şi-o ia foarte în serios: continuarea temelor majore ale SF-ului românesc, extinderea fantasticului universal în proze cu specific românesc, explorarea imaginarului universal cu ajutorul unor povestiri scrise în limba română. Trudind puţin cunoscut şi recunoscut ca traducător în română al mai multor romane fantastice, horror şi SF de limbă engleză, Liviu Radu nu s-a bucurat nici de laurii literelor „mari” româneşti, cîştigînd însă tot ce se putea cîştiga în comunitatea F&SF.
Scurta introducere asupra persoanei publice Liviu Radu ajută la înţelegerea ambiţiei sale. Căci fără o ambiţie pe măsură, ţinta dificilă urmărită cu romanul Opţiunea ‒ cea mai bună scriere de ficţiune non-alegorică cu subiect de extracţie biblică din fantastica românească, de la Pentagrama lui Vladimir Colin încoace ‒ şi anume expunerea simultană ca modele de comportament şi atitudine a Zeului ce precede Vechiul Testament, precum şi a Întrupării ce împlineşte Vechiul Testament întru Noul, expunere simultană care dă naştere unor solilocvii morale şi mistice premergătoare unei convertiri, fără o ambiţie pe măsură spuneam, ţinta – tocmai convertirea raţională a personajului principal şi acceptul cititorului – ar fi fost de neatins.
Liviu Radu preia din Biblie o parte din personajele şi toposurile sale. Înţelegem însă că preluarea Enor-Centurionul Corneliu, Civis-Roma, obdini-evrei, latgani-romani, Colb-Iisus este, cum am spus, non-alegorică, dar are rost pentru a simplifica enciclopedia necesară cititorului romanului. Căci, într-un cu totul alt discurs, Liviu Radu ar fi putut scrie un eseu, dacă nu chiar un tratat apologetic al creştinismului văzut ca şansa omului de a se ridica la divinitate prin comportament moral şi înţelegerea sacrificiului şi iubirii divinului întrupat.
Odată paralelismele facile asumate, cititorul poate savura acţiunea acestei Evanghelii sui generis, admirînd şi disputele filosofice care punctează traseul convertirii lui Enor, fără să uite să guste din poezia Imnelor lui Madby sau din parabolele cristice ale lui Colb.
Construcţia narativă este complexă şi echilibrată chiar cînd manifestările supra-umane ale „zeului” Madby ţin doar de hiperbolizare, epuizînd prin exces orice atribut al puterii. Punctată de parabole şi imne, construcţia lui Liviu Radu nu oboseşte, ea însăşi nu pare excesivă sau forţată, oricît de mult subiectul o înclină spre supra-consolidări. Astfel că evoluţia sentimentului religios al personajului central, Enor, cu dilemele morale şi chiar estetice, poate fi înţeleasă fără efort, cu „bun-simţ”.
Discursul lui Liviu Radu este fericit ales. Parabole deja cunoscute de cititor au un adaos moral sau o alegere interpretativă nouă, sporind surpriza lecturii; lor li se adaugă parabole ale Cristului lumii ficţionale, Colb (nume fericit ales, la un moment dat explicitat), ce susţin şi mai bine evoluţia subiectului. Imnele sunt, prin economia de mijloace şi efectul obţinut, cele mai izbutite secvenţe de discurs în romanul lui Liviu Radu. Similare, în aparenţă, prin leitmotivul lor, cu imnele, autorul nu face decît să confirme limitările zeului care înfăţişează extremele tuturor zeilor dinaintea Vechiului Testament. Ele sunt şi baza unui gnosticism de după instaurarea bisericii adevăratei credinţe (vezi Addenda), ceea ce deschide potenţialitatea unei continuări a cărţii. Deocamdată, Opţiunea are nevoie de cititori care s-o înţeleagă şi nu de continuări riscate.
Înainte de a încheia, trebuie neapărat vorbit despre personajele lui Liviu Radu. Chiar dacă, după cum am spus la început, corespondenţele dintre textul Opţiunii şi cele sacre şi/sau consacrate sunt evidente, personajele cu care Liviu Radu populează lumea Gliei îi aparţin. Colb face mai puţine minuni semnificative decît Iisus (chiar exorcizarea demonului-luat-drept-zeu-fiind-de-fapt-extraterestru Madby este unică), mesajul său fiind mult mai puternic cînd este pus sub judecata interioară a oamenilor decît risipa de energie (la propriu) în lăcomia manifestărilor „divine” lipsite de orice morală, ale lui Madby. Într-un fel, Christosul lumii Glia este ajutat să îşi îndeplinească misterul Întrupării şi al Răscumpărării de prezenţa faptică a unui zeu unic deţinător al tuturor atributelor divine – exacerbări ale atributelor umane derivate din animalitate (forţă şi splendoare fizice, lăcomie şi sete de plăceri fizice, egoism, trufie). Aici rezidă arta lui Liviu Radu: împreună cu Enor, cititorului i se revelează adevărata faţă a divinului care merită să fie venerată. Păstrînd raţiunea ca preeminentă misticismului şi uimirii în faţa miracolelor, Liviu Radu se păstrează în zona literaturii şi a esteticului echilibrat. Opţiunea este cartea împlinită a unui autor matur.