SFada cu literatura. Să pici în scris examene orale – Ovidiu Eftimie

Cine ar fi crezut că, după debutul autoproclamat fulminant (Arhanghelul Raul, Nemira, București, 2016), Ovidiu Eftimie va reveni atît de repede în atenția cititorilor, în 154 de pagini de satiră neo-post-realistă, sub rețeta parodiei sefistice, din nou prezentată ca o descoperire majoră pentru literatura română, cu romanul Bacalaureat (la aceeași editură, la doar un an)?!

Ovidiu „Tourette” Eftimie lovește din nou. Încrezător că este de ajuns să piardă micile codițe de porc de pe bețigașele Times New Roman pentru a scrie cu Aria(l) 51, imprecatorul de profesie simplifică mult prescripțiile celor care recomandă terapia prin scris. De obicei, însă, rezultatul unei astfel de terapii nu este făcut public, ceea ce, din păcate, nu s-a întîmplat și cu Bacalaureat.

Cartea se citește foarte repede din două motive: are pagini întregi de dialoguri ale căror replici sunt de două-trei cuvinte, iar aceste dialoguri se poartă pe fondul unei acțiuni care este un colaj de clișee din filme sau din cărți arhicunoscute. Dacă sf-ul este „și” literatură de consum, cu Bacalaureat ne aflăm în fața sulului de hîrtie care încheie acest consum.

În nețărmurita-i generozitate, autorul anunță într-un „Cuvînt-înainte” că Arhanghelul Raul precede Bacalaureat. Evidența se afla acolo, ce nu era evidentă era nevoia imperioasă de a împroșca (iar!) pe cineva fără legătură cu subiectul cărții: regizorul filmului omonim, de care scriitorul se disociază cu mînie gratuită.
În aceeași ordine de idei, urmează desfășurarea narațiunii, pe deplin rezumată pe coperta a patra. Tema contactului dintre civilizații, motivul războiului lumilor, personajele salvatorilor de lume, cheia parodică, satira specificului național prin grotesc și derizoriu – iată Bacalaureat. Ovidiu Eftimie trece Men in Black într-un oraș oltenesc imaginar, Cornești, unde un polițist de grad înalt, secuiul Horvath, este un post-uman cu porțiuni de memorie ștearsă, dar al cărui coeficient de inteligență supra-umană (între „post” și „supra”, avem o confuzie de termeni sugerată a fi voită) va găsi soluția respingerii atacului extraterestru. Din echipa de intervenție face parte și o familie de țigani, Căldărar, cu trei personaje (fiu, tată, mamă) care completează dimensiunea soteriologică a post-umanului, jucînd roluri din alte filme: fiul, Ramon Miguel de Prada, este interfața picardiană împotriva Borgului; tatăl Căldărar este cel care reciclează navele extraterestre, asemănător fermierilor-colecționari de lîngă Roswell; mama Căldărar Maria își apără cîrciuma de infanteria hipercalacilor ca în Semne sau Războiul lumilor propriu-zis. Se face un ocol și pentru Stargate, nesfîrșitul serial, căci hipercalacii, extratereștrii răi, antropoizi cu cap de rădașcă (v. Divertisment pentru vrăjitoare, Vladimir Colin), sunt eliminați de extratereștrii buni, pitici gri. Și, ca să existe și un motor pentru toată vînzoleala asta, invazia extraterestră are aceeași motivație pentru transferurile de la poliția locală Cornești: exploatarea sursei de parizer natural, substanța P, găsită în minele de lîngă oraș.

Nu am înțeles niciodată de ce, după o carte problematică, anumiți autori vor neapărat să scoată o carte și mai slabă; Ovidiu Eftimie cu Arhanghelul Raul și Bacalaureat se înscrie decisiv în fruntea acestora.