Cel de-al doilea roman al lui Marius Oprea, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit (Polirom, Iași, 2017), este rezultatul literar a trei modalități de raportare la realitate prin text: poezia, istoria, ficțiunea fantastică. Nota extrem de personalizată pe care Marius Oprea reușește să o pună în cele trei dimensiuni ale Neasemuitei istorii… poate fi înțeleasă folosind un construct teoretic al lui Brian W. Aldiss, „realismul metafizic“, tocmai fiindcă unitatea efectului de lectură a romanului trece dincolo de meșteșugul scriitoricesc. Unitatea aceasta se află, de fapt, în modul de ființare al persoanei autorului, căruia merită să îi fie cunoscută istoria, nevoia de poezie și evadarea în fabulație, toate acestea fiind simultane și deasupra unui determinism liniar. Într-un fel, autoficțiunea postapocaliptic-utopică a lui Marius Oprea poate fi, realist metafizic, un obiect estetic autogenerat. Ceea ce rămâne de demonstrat.