SFada cu literatura. Va fi cald și vom împușca drone – Adrian Mihălțianu

Debutul puțin zgomotos al lui Adrian Mihălțianu, cu Epoca Inocenței, primul volum din seria Terra XXI (editura Nemira, București, 2017), este – cel puțin pînă la ultimul val de apariții ale acestui an, la tîrgul de carte Gaudeamus de săptămîna viitoare – cea mai mare promisiune pe care fantastica românească o face publicului său de la Taxidermie, debutul Narcisei Stoica de acum mai bine de cinci ani. Atunci semnalam începutul schimbării centrului de greutate între generațiile de „fictori”, luînd romanul de epic-fantasy al Narcisei ca reper și aruncîndu-l fără milă în balanță cu Transfer-ul lui Michael Haulică. La fel voi îndrăzni să compar Epoca Inocenței a lui Adrian Mihălțianu, un thriller de anticipație politic-social-ecologic-religioasă pe termen scurt și mediu, avînd promisiunea dezvoltării într-un mit ad-hoc de sfîrșit/început de lume, cu romanul politic DemNet, al lui Dan Doboș (editura Media-Tech, Iași, 2012). Ce unifică apropierile, pe lîngă ideea „transferului de putere” între generații/maniere de scriere pe care îl anunțam în 2012, este calitatea lumilor ficționale, amploarea proiectelor acestora, eleganța cu care noii veniți își asumă o amplitudine a vibrației estetice, departe de motivațiile minore ale modei și consumului.

Întocmai cu DemNet-ul lui Dan Doboș, Epoca Inocenței a lui Adrian Mihălțianu prezintă prin personaje din toate mediile sociale și din toate regiunile de fractură civilizațională, lumea secolului al XXI-lea, cu evoluțiile recognoscibile și cu alegerile verosimile ale entităților politice, culturale, dar și ecologice (nu pînă într-acolo încît să găsim personificarea Gaiei…), alegeri care înalță sau zdrobesc, salvează ori ucid personajele individuale. La fel ca în DemNet, găsim în Epoca Inocenței personaje conștiente de problemele lumii care reacționează și/sau discută asupra acestor probleme. De aici încolo, însă, schimbarea aceea de accent se întîmplă în favoarea noului venit: dacă în DemNet autorul se concentrează pe un super-erou cvasi-mesianic și pe auxiliarele sale, în Epoca Inocenței autorul nu se sfiește să ucidă personaje ale unor oameni obișnuiți pentru a avansa cîte o secvență narativă și/sau ideologică. Fluiditatea aventurii în DemNet este realizată numai prin mijloace literare – fie ele ale aventurii, ale spectaculosului care permite o moarte eroică în final – pe cînd în Epoca Inocenței fluiditatea este mai degrabă cinematografică, mai exact de documentar artistic. Cu toate acestea, nu ne aflăm într-o novelizare ieftină de secvențe cu efecte speciale, aici se află nota maximă a expresiei literare a lui Adrian Mihălțianu: el deține meșteșugul de a scrie dosarele de stare civilă ale personajelor sale, în timpul acțiunii – niciunul dintre ele nu moare decorativ, fără a fi cunoscut de cititor „dinspre-năuntru”. De la detectivul particular din primele 40 de pagini care nu face decît să multiplice o informație peste care nimerește într-o pîndă terminată prost pentru țintă, pentru urmăritorii acesteia și chiar pentru el însuși (cel care putea fi bănuit a deveni un „principal” de „policier sf”), personaj pe care autorul înțelege să-l omoare după ce am ajuns să-l simpatizăm, și pînă la prizonierul irakian supus fatalității într-o închisoare a unor teroriști islamici pentru care nu are decît dispreț fiindcă i-au întors lumea/țara/familia înspre un mod de viață absurd, în numele unei religii care nu mai este a vieții, Adrian Mihălțianu își așează personajele pe tabla de joc a cărei vedere de ansamblu el o deține și pentru care nu ezită să le sacrifice. Cu piese mai simple, dacă vreți, Epoca Inocenței joacă un șah în mai multe dimensiuni decît DemNet. La fel, speculația ideologică apare simplificată la Mihălțianu, deși datele inițiale („azi”-ul) sunt aceleași ca la Doboș: „Dacă putem? E absolut necesar, omule, și sper să fii perfect convins de rolul tău. Încearcă să înțelegi că nu e vorba doar despre ecologie, ci despre a schimba profund societatea umană. Despre a reuși odată și odată tranziția de la capitalism la ceea ce chinezii numesc meritocrație, europenii – utopie, iar eu… pur și simplu umanism. Fresco, în caz că ai auzit de el, o numea economie bazată pe resurse. Sunt tot felul de nume date singurei societăți capabile să se dezvolte durabil.” (p. 97) (Aici trebuie să îmi mărturisesc preferința pentru construcția mai elaborată a „bătrînului”; DemNet este mai puțin colocvial din punct de vedere politic, tinde spre morga unui curs; Epoca Inocenței nu trece de nivelul de talk-show.)

În fine, nici în DemNet, nici în Epoca Inocenței nu avem originalitate în novum-urile sf: ambii autori folosesc ce au scris Gibson, Stross și alții ca ei înainte. (V. spre exemplu, inclusiv în fantastica noastră, cum au fost exploatate încălzirea globală și dronele: de la originalitatea dramatică a lui Florin Pîtea în Anul terminal la clișeul sterp al lui Eugen Lenghel în 9 Istorii reutilizate.) Originalitatea amîndurora se află, repet, în lumea și personajele lor, nu în ideea sf, iar pentru 2017, da, mizez pe sacrificatul „inocent” și nu pe criptoMesia.