Sfîrşit de partidă

Cred că recentele polemici din presa noastră literară indică nu atît o luptă între generaţii, cît sfîrşitul iminent al unui sistem care a dominat critica românească în ultima sută de ani.   Originile acestui sistem sînt de căutat în epoca premergătoare Primului Război Mondial, cînd, în urma polemicilor Maiorescu – Gherea (estetic vs. extraestetic) şi Dragomirescu – Lovinescu (raţiune vs. impresie), au luat naştere cele două opoziţii conceptuale care continuă să guverneze într-o anumită măsură critica românească chiar şi în clipa de faţă. Faptul că majoritatea criticilor noştri interbelici au divinizat esteticul, dar au demonizat estetica a fost, înainte de toate, o strategie conjuncturală, menită să împiedice subordonarea acestei practici atît faţă de naţionalismul rudimentar şi agresiv, cît şi faţă de catedrele universitare, conduse în epocă de personaje printre care hulitul „Mihalache“ făcea figură de exemplu luminos.   Însă, pînă la instaurarea regimului comunist, cele două direcţii („estetic-impresionistă“ şi „extraestetic-raţionalistă“ – cu rezerva că cele două seturi de categorii nu coincid în mod necesar) s-au aflat în echilibru, întrucît, pe de o parte, ele se adresau aceluiaşi public (elitele culturale), iar pe de altă parte, ambele concepeau originalitatea estetică în termenii unei diferenţieri etnice („specificul naţional“). Nu este deloc adevărat […]