Sfirsit de veac, sfirsit de capitol

„Pentru ca acest jurnal sa nu devina un buletin de analize medicale si un lung sir de retete, ma opresc aici, in pragul anului 2001.“ Cu fraza aceasta apasatoare ca o sentinta definitiva Monica Lovinescu pune punct celor doua decenii de notatii diaristice edite. Ramin in urma astfel, imortalizate parca in flash-uri fotografice, nesfirsitele pelerinaje culturale ale anilor ’80 si ’90 in casa de pe rue François Pinton, ramin in urma spovedanii, iluzii, indignari, calcule strategice, izbinzi importante sau izbinzi de o clipa, complicitati, entuziasme, prietenii. O parte a lumii literare/culturale romanesti din acea epoca (inca nu cu totul indepartata/straina) se regaseste in mic in casa pariziana a Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, asa cum odata in salonul bucurestean al lui E. Lovinescu se reunea – tot ritualic – o parte insemnata a scriitorimii noastre interbelice. Cu diferentele de rigoare. Sobru, pe alocuri sec, lapidar, incapabil totusi sa ascunda pina la capat plagile unei autocenzuri mutilatoare, jurnalul Monicai Lovinescu are, ca si Agendele cenaclului Sburatorul, valoarea unui document, a unui lung, istoric proces verbal ce inventariaza gesturi, fapte, discutii, evenimente. Dar in vreme ce scriitorii interbelici gazduiti de Lovinescu se intilnesc spre a discuta despre literatura, aceia adapostiti […]