Şi dacă adevărul este plural şi călător?

Fireşte, cel mai confortabil pentru mintea omenească este adevărul unic! Dar cine să-l stabilească atunci cînd sînt mai mulţi competitori? Vorba ţăranului român: „Cîte bordeie, atîtea obiceie“… Sau, mai literar, parafrazînd dictonul pascalian, „ce este adevăr dincolo de Pirinei este eroare dincoace de ei“. Gînditorii lumii s-au străduit şi pe acest tărîm alunecos. În principal, confruntarea s-a desfăşurat între filozofi şi teologi, ajungîndu-se la concluzia unui „adevar dual“, cele două adevăruri coexistînd în paralel, recunoscîndu-se că ceea ce este adevărat pentru unii s-ar putea să nu fie adevărat pentru ceilalţi. Dar, cum există mai multe religii şi mai multe filozofii, lucrurile se complică. Această multiplicitate nu riscă să relativizeze adevărul? Îi las deocamdată deoparte pe teologi şi pe filozofi, pentru a mă adresa unui literat, dublat de un înţelelept. În Ordine şi dezordine (Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002), Alexandru Sever afirma că „nu există religie instituţionalizată, ba chiar doctrină politică, oricît de neîntemeiată, care să nu-şi asume şi să celebreze exclusivitatea unui adevăr etern. Dar se poate închipui un asemenea arbore care, el singur, să confişte toată lumina soarelui şi toată seva pămîntului?“. Şi încă: „Nici un templu nu este destul de mare ca să-l încapă pe Dumnezeu!“. Şi atunci […]