Şi s-a făcut dreptate!

Deznodămîntul unui Mondial de tranziţie

  • Recomandă articolul
N-a fost o finală urîtă. Oricum, n-a fost mai urîtă decît cea din 1990, care, pe deasupra, a fost şi stupidă. Şi nici nu s-a terminat la penaltiuri, ca în 1994, într-un triumf al anihilării reciproce italo-braziliene. Au fost ocazii, au fost ratări monumentale şi parade incredibile şi, pînă la urmă, a fost şi un gol. Cinstit, curat, adevărat, nu o bîlbîială în careu sau un ricoşeu norocos. Aproape un gol frumos. Aproape, dar nu tocmai. Un gol frumos are nevoie şi de un meci frumos ca să se împlinească. A fost, cu siguranţă, o finală memorabilă. Dar una de tranziţie. Şi dulce, şi amară. Şi fericire, şi deziluzie. Am văzut meciul într-un grup numeros, la o terasă. Simpatii împărţite egal între cele două echipe. O vreme s-a glumit, s-a rîs, erau şi vuvuzele folosite judicios în scopul ilarităţii generale. Apoi, încet, veselia s-a stins. Cînd a marcat Iniesta, preţ de cîteva secunde, a fost tăcere. Generală, nu doar printre fanii Olandei. Noi, cei cu Spania, am făcut apoi nişte gălăgie, după datină, dar abia pe la a doua reluare a golului, şi n-a ţinut mult. Se făcuse dreptate, cîştigase cine merita. Dar atît. Semănase mai mult a proces, nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.