Sîmbetele celor care ni le poartă

Nu ştiu de unde şi cum s-a format expresia „a-i purta sîmbetele“, presupun doar că e ceva de rău, un rău care vine de undeva de dincolo de noi înşine, dar care ne face părtaşi la el, conştient sau inconştient, voluntar sau involuntar. E ceva ca un sfîrşit nefast de săptămînă, de-ţi aminteşte cîntecul Duminică tristă, în flori îmbrăcată. O bună parte din viaţa noastră se scurge printre succese şi înfrîngeri, bucurii şi necazuri, iluzii şi uluieli din care ne reculegem care cum putem, încercînd să ne dumirim cum se explică ele şi cam ce ar trebui să învăţăm pentru viitor. Abia de aici începe personalizarea acestui infinit proces de forjare a caracterelor şi de pictare a biografiilor, pe care-l ironizăm cu expresia „în general ne merge bine“.   Acum, aproape de mijlocul celui de-al treilea deceniu din cel de-al treilea mileniu, trăim mai multe crize: a readaptării socio-istorice (trecerea de la socialism la capitalism); a zdruncinării societăţii de consum prin nesfîrşitele crize, ba economică, ba politică; a luptei dintre un preşedinte jucător şi un Parlament ticăloşit. Această frază bombastică se cere a fi detailată, deci s-o zgîndărim puţin.   1. Într-o carte intitulată De la capitalism la socialism şi […]