Simetria de temut

Deformare, maladiv, intelectualism, grotesc, abstrus sînt determinantele acestei replici romaneşti date de Octavian Soviany dramei muzicale a lui Wagner, Inelul Nibelungilor, a cărei structură tetralogică o şi urmează (romanul este divizat în patru părţi şi subdivizat în XXIV de cînturi încadrate de un prolog şi un epilog, ambele avînd drept scenă Procesul de la Nürnberg). Moartea lui Siegfried anunţă o despărţire radicală de barochismul din… Kostas Venetis şi o repliere cu arme şi bagaje în teritoriul, şi mai puţin populat astăzi, al manierismului. Asumîndu-şi de la bun început intervenţii auctoriale obvios semnalate, autorul îşi revendică absolut toate libertăţile posibile, pe care nu uită niciodată să le şi anunţe. Cum ar fi uniformitatea stilistică, indiferent de personajul narator: păpuşarul care mînuieşte mîna celor care scriu le insuflă acelaşi discurs repetitiv, punctat de refren şi urcînd spre un climax muzical. În acelaşi timp, convenţia adoptată cu autoritate este aceea că absolut toate aceste personaje suferă de o grafomanie care-i face să-şi noteze fără excepţie întîmplările şi gîndurile în fel de fel de jurnale şi carnete sau, atunci cînd aparatul indiscret de filmat al autorului  „nu poate vedea“ peste umărul lor, să recurgă la grafomania epistolară. Structura acestui roman este asemănătoare unui material […]