Singur, prin deşertul Atacama
Interviu cu Alin TOTOREAN
- 23-10-2008
- Nr. 446
-
Robert DICULESCU
- Focus
- 0 Comentarii
Expediţionar şi fotograf, Alin Totorean şi-a luat inima-n dinţi şi, după 20 de ani de speologie, a pornit în expediţiile visate: Mongolia, Anatolia-Turcia, India, Maroc, Bolivia. În 2008, a traversat deşertul Atacama din Chile. De unul singur. O expoziţie cu fotografii din această traversare poate fi văzută în aceste zile la Cărtureşti. De unde pasiunea pentru speologie? În Arad, înainte de a mă muta la Bucureşti, lucram la televiziunea locală. Mergeam pe munte, în peşteri, filmam. Totul a început la 14 ani, cînd am fost prima dată pe munte într-o excursie adevărată. Eram mai mulţi copii şi cei maturi ne-au povestit ce înseamnă muntele. Am fost pe crestele Retezatului, considerat cel mai frumos masiv muntos din ţară. Decorul şi poveştile acelor oameni, speologi amatori, m-au fascinat. După trei săptămîni, eram deja cu ei în Apuseni şi-am intrat în primele peşteri. Fiind minor, părinţii mei au trebuit să semneze la notar că-s de acord cu expediţiile. A fost ceva scandal, am şi plîns, numai să mă lase. Le-am zis că, decît să mă duc în discoteci, mai bine mă duc sîmbăta şi duminica în aer curat, în natură. M-au lăsat. Şi de-atîţia ani de cînd umblu pe munte şi prin […]