Singurătatea lui Solomon Marcus

  • Recomandă articolul
Lumea care ne înconjoară ne pare totdeauna eternă, și moartea cuiva, o eroare care ar trebui imediat reparată, precum un vas din casă, spart din neatenție. Învățăm tîrziu, ori nici­odată, că fiecare zi de după dispariția cuiva îţi demonstrează neputința de a-l aduce înapoi pe cel plecat. Încerc în zadar să accept acest lucru în ce-l privește pe Solomon Marcus, de cînd m-am întors de la cimitirul israelit Filantropia, duminică la prînz, pe 20 martie. Încerc să mă obiș­nuiesc nu numai cu gîndul că Marcus – așa dorea el să i se spună, și așa îi spuneam – nu se mai poate întoarce, ci și că apariția altuia ca el, în viitor, este imposibilă. Oricine este unic, viața oricui este irepetabilă, se spune. S-au menționat mereu după slujbă calitățile lui științifice și umane. Nu le mai repet. Dar cultura acestei țări, cred, nu va mai putea produce niciodată tipul lui uman. S-a vorbit mereu, adesea cu banale repetiții, despre pasiunea lui pentru matematică și pentru interferențele ei cu științele umane. Așa este, dar trebuie subliniat că gîndirea lui le traversa, în ciuda enormelor lor diferențe pentru noi, ceștilalți, ca pe niște lumi continue ori interferente. Marcus nu aplica matematica în […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.