Singurătatea lui Ticu Dumitrescu

De fiecare dată cînd dispare un om exemplar prin rectitudine morală, rezerva de demnitate a naţiunii suferă o pierdere irecuperabilă. După plecarea seniorului Corneliu Coposu, în 1995, un alt fost locatar de rang înalt al coloniei penitenciare româneşti se retrage, discret, din scenă. Constantin Ticu Dumitrescu a murit răpus de cancer. Bolnav, dar nu obosit. Ticu Dumitrescu nu şi-a abandonat niciodată proiectul de a face lumină în memoria mutilată a conaţionalilor, deşi falşi prieteni laolaltă cu inamici ideologici declaraţi i s-au pus, constant, de-a curmezişul. În calitate de senator creştin-democrat, a iniţiat un proiect de lege care urmărea deconspirarea Securităţii şi care i-a speriat prin radicalism chiar şi pe unii dintre foştii colegi de Gulag. Rezultatul – o lege amputată şi o instituţie, Consiliul Naţional De Studiere a Arhivelor Securităţii, faultată sistematic şi condamnată la eşec. Constantin Ticu Dumitrescu nu a dezarmat şi a ales să se războiască singur cu SRI şi cu celelalte instituţii legatare ale Securităţii pentru dosarele fostei poliţii politice. A vorbit despre nevoia ierarhizării culpei şi a demascării, în primul rînd, a ofiţerilor de Securitate, nu a informatorilor sau a colaboratorilor acesteia. Împotriva lui s-au ridicat întîiul lustrabil al ţării, Ion Iliescu – adversarul intratabil al […]