Sistema profesorului Ciocârlie
Livius CIOCÂRLIE - La foc mărunt
- 16-03-2012
- Nr. 616
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Eseistică
- 0 Comentarii
La foc mărunt se intitulează cea mai recentă carte a lui Livius Ciocârlie, un scriitor a cărui detentă diaristică şi confesivă se dispensează de convenţia acelui punct înalt: al privirii în urmă şi al bilanţului cu o notă festivă. Alţi autori, cînd simt că au ajuns într-un asemenea punct, încărcat de experienţa personală, o transmit pe aceasta cititorului într-o formă condensată sau mai despletită, dar mai mereu sapienţială. Oricît de onest cu ceilalţi şi cu sine însuşi ar fi cel care face bilanţul, discursul lui e unul autocentrat şi, inevitabil, regizat. Personajele sînt desprinse din realitate cu motivaţia lui, nu a lor; iar lectorul este chemat să parcurgă, la a doua mînă, un traseu filozofic-existenţial împlinit şi consacrat prin prezentul redactării. O regie există şi la Livius Ciocârlie (ca la orice scriitor), dar ea este una a descentrării şi a fărîmiţării. Personalitatea se desface, eul se multiplică, într-un fel de veselie a dezagregării ce se comunică, pe fiecare rînd, de la autor la personajul pe care-l joacă; şi de la acesta, la alineatul în care apare. Dispersia controlată îi dă o mult mai mare libertate de mişcare diaristului, care se poate manifesta fie într-un fel, fie în altul, fie […]