SOFTUL ROMÂN. Centenarul Caragiale: Conţina şi Tarotul (II)
- 29-11-2012
- Nr. 652
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 9 Comentarii
Numele de familie al Didinei, concurenta Miţei, este Mazu, – vocabul ce va fi semnificat, în jargonul jucătărilor de cărţi, adaos, supliment, relans; ca şi, adverbialmente, în plus, mai, pe deasupra. E Zauberwort-ul însuşi prin care, „tachinînd“-o (fără să bănuie că face, astfel, o tipică anominaţie), o deconspiră, o demască, în plină mascaradă, Catindatul: „Să te joc o… conţină oarbă. […] Pe două consumăţii şi-o guriţă mazu“. (În paranteză fie spus: provine, oare, maz-ul în ruseşte, de unde îl avem şi noi, din – nu de-a dreptul! – spaniolescul más „mai mult“? Că ultimul era un termen tehnic, în limbajul cartoforilor italici, v. Pietro Aretino, Cărţile de joc vorbitoare, Bucureşti, 1974, p. 78.) Întreagă D-ale Carnavalului, de altfel, pare a fi, în subsidiar, un joc de cărţi rapid şi palpitant… Pe cît de palpitant, cam ca un thriller (erotic, bineînţeles), tot pe atîta de rapid, –tempo-ul piesei fiind, după Iordache, „goana“, „goana turbată“ (aceeaşi „goană“, dar „nebună“, fiind, o ştim de la Pampon, ghinionul absolut la cărţi). Jocul de cărţi, pe care piesa lui Caragiale îl evocă, ar putea fi, eventual, „conţina oarbă“ (o piesă într-un act, Concina, scrisese şi Alecsandri), ce, după numărul protagoniştilor masculi, e, totodată, una „cu […]
A sesiza concissim si, deci, commercial…(intr-o vocabula) nota parfumului celui mai cu armonie secondind personalitatea Mitei nu e doar greu ci si, probabil, un act de justitie aproximativ/a, incomplet/a. Raminind in evanescent, inefabil, o parafraza “muzical-poematica” generica (un posibil costum carnavalesc): ” Ploeeeesci,/Tu tierra está llena/De lindas mujeres/ de sangre y de… vitriolo./ Neuitind, binenteles, subtila (doar un soupçon) nota hidrocarburoasa; din cite am auzit, hidrocarburile au (uneori) si o trena sulfuroasa…
Aaah, parantezele…
@Daca_nu_nu
Devine ca la teatru… Asta cu/prinde esenta piesei: jocul- teatral, de buna seama si in primul rind, cel de carti, ca sa raminem in rubrica, de cuvinte (Mazu-mazu, Pampon-pompon, vitrion, cerneala violenta etc), amoros, care-i amoare si joke in acelasi timp , de muzici in carnaval, al garderobelor, de-a scosul maselei, de-a vina, de-a “ratiunea” si “convingerea”-… Nae (doar) cu Mita…hmm…Pai, tocmai asta e , cit haz ar mai avea? Nae are ca logo “neues Spiel, neues Glück”; in conditsiili de “deschidere si de toleranta” de azi, Caragiale/Nae ar fi prins, mai stii, si un Mitu in joc…
…nu știu alții cum sunt, dar Nae, săracul, e… Nae:
1. Nae către Didina:
„Prea iubita mea angelă, s-a întâmplat un caz de o comedie mare în chestia noastră prin respectivul tău Pampon și o individă!… Trebuie să ne vedem deseară ca să-ți spui cum curge în defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la teatru, pentru care nu cumva să lipsești deseară de la bal cum ne-a fost vorba. Trimete-l pe Pampon să joace conțina și vino negreșit… Al tău adorant până la moarte… Nae”…
2. Nae către Mița:
„Vitrion? ești nebună?”
3. Nae către amândouă:
„Să nu dați la oglinzi, că sunt cu chirie!”
Eee?!…
Între Mița și Didina, cred c-ar fi fost mai câștigat cu Mița…
Părerea mea.
Cum să n-avem paranteze? N-am venit cu paranteze? Vrei să plecăm fără paranteze?
(Paranteză: „N-ai venit cu pampon? Vrei să te duci fără pampon?”)
{[(||)]}
Va rog, stimabile, nu mai bagati atatea paranteze si atatea explicatii intre ele! Incerc sa prin firul si nu pot! Nu mai pot! Ma omoara parantezele! Va rog, incetati!
Un sentiment de implinire si multsamire cind iesirea la liman din insatisfactia ariditatii comedic-metatextuale e prin text-ecou maiestrit; ferice de noi ca mestesugarul nu ne uita/abandoneaza.
Parfumul Mitei…O persoana, probabil si amatoare de Caragiale, se prezinta: „X, ploiesteanca, republicana, gazaritsa… ” Ar fi o nota mai reprezentativa (avem si lampi cu gaz in piesa) decit Gaz du Temps? Poate Sang Républicain? Brise révolutionnaire? Désir/Nostalgie/Amour vitriolique? HI (Hautement Inflammable)?
Deoarece, peste vreo două săptămâni, nu voi dispune de calculator, postez acum şi-aici varianta-n versuri a eseului „Conţina şi Tarotul”.
MASLA MIŢEI BASTON
După dl Chevalier*,
Miţa noastră ar fi o
damicelă de caro**,
căci acesta, cică, e
ex-bastonul*** din Tarot,
care,-ajuns un roşu romb,
bate toba cu aplomb
şi-şi divulgă peste tot
un amor, în care ea,
Miţa, trece drept fidea.
Într-un alt portret robot
(care face-i-se după
dl de Rougemont****), eu pot
să afirm că-i (şi) o cupă,
ce-i „străpunsă de o pică”,
de-alde o Didină, deci,
care,-n aşternut, e, cică,
dintre ăle verzi şi reci;
pe când, sânge prea arzoi,
Miţa ar avea, nebuna,
„gustul unei morţi în doi”,
în, adică, doi plus una:
„Am să vă omor, pe tine,
pe Didina, şi pe mine!”*****
După, însă, cărţi tedesci******,
din baston ieşit-a ghinda,
alias trefla, ce-i oglinda
amorezei din Ploesci,
ce-ar fi, cică, trup din trupul
Afroditei, poftangiu,
care zeul moftangiu
şi-l traduce fără scrupul,
naturel plin de capriţii
şi zuliar, ca cum al Miţii.
Cartea cea din urmă taie-o
şi-ai să afli, dacă rişti,
de la dnii Frey & Hajo
Banzhaf*******, Crowley-Tarotişti,
că parfumul cel mai miţic
ar putea fi „l’eau de rose”********
dacă, duh nemioriţic,
ea n-ar da cu chinoroz,
ba mai rău: cu vitrion
în frizeru-amfitrion!
P.-S.
Rog umil întreaga breaslă
ce din cărţi îşi trage viţa,
să găsească dreapta maslă,
până nu se bate-alviţa,
şi-aia căreia odraslă-i
e republicana Miţa,
s-o ateste printr-o probă:
ghindă, inimă sau tobă?
___________
* Pe numele-i întreg: Jean Chevalier, coautor, cu Alain
Gheerbrant, al unui celebru „Dictionnaire des Symboles.
Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs,
nombres”, Edition revue et augmentée, Ed. Laffont/Jupiter, Paris, 1982.
** V. Alexandru Depărăţeanu, „Un… şi O…”: „Damicela de
caro/ Zice-n lume c-am fost un…”
*** V. „Dictionnaire des Symboles…”, p. 924: „ les Bâtons
se sont transformés en Carreaux”.
**** V. Denis de Rougemont, „Les Mythes de l’Amour”, Ed.
Gallimard, Paris, 1967, pp. 281-283.
***** Textul caragialesc exact este acesta: „Am să vă omor eu, eu! pe Didina, pe tine, şi pe mine!”
****** V.., între altele, aceea a lui Stuart R. Kaplan, „Der Tarot.Geschichte, Deutung, Legesysteme”, Hugendubel Verlag,
München, 1984, p. 16: „Stäbe, Eichel = Bâtons,Bastoni = Kreuz,Treff”.
******* V. Akron (alias C. F. Frey) und Hajo Banzhaf, „Der Crowley-Tarot. Das Handbuch zu den Karten von Aleister
Crowley und Lady Frieda Harris”, Hugendubel Verlag,
München, 1991.
******** Pseudo-retroversiune după op. cit., p. 139: „Räucherwerk: Rosenblüten”. (E vorba de aroma canonică, desigur, a „Königin-ei der Stäbe”: Damă de treflă, ghindă, cruce, spatie, alias „baston”.)
Oarecum despre culoare…
Prima –si timpuria- intilnire cu cartile de joc (“nemtesti”, cele cu ghinda, verde, rosu, daba/clopotei) in spectacolul unora mai copti, m-a lasat total intrigat, nedumerit in fata indiferentei jucatorilor la abundentsa de culoare si la infinitatea de povesti cu crai, craite, slujitori ce zaceau nespuse in dreptunghiurile de hirtie vinturate de miinile puse parca in slujba unui razboi contabil .
Amintirea lasata de spectacolele pieselor caragialesti (scena, film) mi-e in alb negru; prilejuita de “softul” de mai sus, revederea textului “carnavaliadei” imi revarsa abundent culoare, pentru toate simturile. In general, mai tot metatextul provocat de D-ale carnavalului insista, “rimbaldian”, in special pe culoarea de limbaj. In fapt, pornind chiar de la titlu, ar trebui sa ne asteptam la culoare vizuala. Si culoare e ca in cartile de joc: costume turcesc, cazac, “polinez” (secondat ,acesta, de culoare muzicala”mazurka, polka), domino rosu, chiar’oscuro de lumanare, cerneala ” violenta”. Culoare vine si din nume; oricit de surprinzator, in Mache (Telemac) e, spectral si nedeclarata la vama, Mediterana cu Itaca, in Didina nu e departe Didona si cel la fel de retacitor ca tatal lui Telemac, Eneas. Patronimul Didinei (potrivit anume pentru jocul de cuvinte cu terminologia jocului de carti) lasa o dira de carmaz… Cazul Mitei Baston pare un vis sinestezic : spectacolului vizual al dublului referent concret din nume, recursului la cerneala “violenta” (dubla marca de culoare), i se adauga tactilitatea -felinitate si contondentsa – cu eventuala auralitate a bocaniturilor aferente si aciditatea fumeginda , inecacioasa, corozivitatea “vitrionului”.
In cartile de joc masluite pare a fi un alt fel de culoare (masla); “masluite” (adj. participial) trimite insa la verbul “a maslui ” (cu sfintul maslu). Ar putea fi vorba deci, si in acest caz, de o migrare a formulei ritualului religios (nu fara sous-entendu-uri blasfematorii) inspre laic, lumesc, cum a fost cazul si in ce priveste alte taine sfinte : botezul-> a boteza vinul, spovada -> a “spovedi” pe cineva, a lua la intrebari, pocaintsa -> a arata o mutra pocaita; maslul, la ortodocsi, spre deosebire de catolici, nu e (doar) extrema unctiune ci si unctiune de leac, restauratoare, revigoranta, vindecatore in caz de boala, nevolnicie . De aci nu mai e mult pina la a face a crede ca maslul ar “transfigura” carti de joc fara valoare in carti zmeoaice ori atuuri… In fine, doar o idee , anatomie si sentimente.