SOFTUL ROMÂN. Crize & Crizanteme

Nu ştiu dacă se va fi remarcat că Ziua Morţilor, 1 noiembrie, e cauza unor anuale crize (horticole) de crizanteme. Vorba unui poet solemn, A.E. Baconsky: „Convoaie lungi de oameni cu flori de crizanteme/ Pe străzi se văd de-aseară trecînd spre cimitir./ De ce să-mi ascund faţa, zadarnic m-aş mai teme –/ Să cuget la aceste convoaie fără şir…“ Poetul, el, poate să nu se teamă, să nu-şi ascundă faţa: NU face, totuşi, parte din convoi… Convoiul, însă, pare a se teme de însăşi criza crizantemelor pe care Ziua Morţilor o poate cauza. Aceasta, criza,-n temerile sale, baremi (de nu şi-n florăriile din urbe) este, în preajma lui zintîi Brumar, una cît se poate de reală. Crizantemele fiind, cu precădere, flori ale morţilor (şi ale morţii), nu putem fi scutiţi de crizantemeri. Chiar fără conotaţia-i funerară, crizantema poate fi motiv de teamă – Edmond Jabès, de pildă, pe cînd era elev, iar nu poet, se ruga, pe drumu-i către şcoală, să scrie corect cuvîntul chrysanthème! Cred şi eu, de vreme ce termenul acesta cam baroc (şi, eo ipso, complicat) e, în hexagoneză, tran scris etimologic, adică à la grecque. Or, în elină, crizantema e o „floare de aur“ – cf. […]