SOFTUL ROMÂN. Homo Infans (II)

Cum scriam în „Softul“ anterior: „Niciodată generul uman nu cred să fi avut, săracu’, mai multe moaşe ca acum!“. Or, pe lîngă faptul că acestea îţi dau un confortabil sentiment de protecţie şi securitate, te mai şi infantilizează, una-două, degrevîndu-te de responsabilităţi. Şi-o fac nu numai cu simplii cetăţeni; dar şi cu „monstrul rece“ care-i statul (cu o expresie a lui Nietzsche). Un exemplu, pe cît cred, facil: dacă am purta şi noi, maturii, pampers, municipalitatea ar fi,-n sfîrşit, scutită de grija toaletelor publice urbane. (În mediul rural, privata e privată şi, îndeobşte,-n fundul bătăturii.) Şi nu numai municipalitatea, dar şi nefericiţii cetăţeni pe care-i trece neputinţa şi caută, înnebuniţi, o vespasiană, ziua-n amiaza mare, prin oraş. Noroc că intervine, salutar şi caritabil, bona: Bona Dea, „zîna bună“, care te îndeamnă părinteşte (sau, mai degrabă, maternal): „Nu lăsa diareea să-ţi strice ziua. Fii stăpînă pe situaţie!“. Victima diareii e o doamnă, de-aceea şi preţioasa indicaţie este la genul feminin. Remediul sigur e capsula cu imodiu. Pempărşii, însă, ne-ar scuti şi de imodiu, şi de Modul de utilizare, greu inteligibil, kilometric, plurilingv şi de citit cu lupa. Aceste moaşe, guvernante, bone sînt produsul celei mai moderne mitologii, ba chiar religii. Religia […]