SOFTUL ROMÂN. Nisiparniţa lui Arhimede

Patafizica (fie şi fără apostroful anterior literei ’P, obligatoriu), în calitatea ei de „science des solutions imaginaires“, obiectul căreia sînt cazurile strict particulare şi excepţiile (de la, fireşte, regula obştească), pretinde, la limită, reformularea principiilor universale (unicele, după Aristot, compatibile cu ştiinţa propriu-zisă). Or, în măsura-n care medicina nutriţionistă, de exemplu (astăzi, la mare preţ şi… cost), prescrie diete personalizate, caracteru-i cvasipatafizic nu se mai cere, cred eu, demonstrat. Ea n-are în vedere nici nutreţul (un nutriment de largă folosinţă, la cabaline, mai cu seamă, dar şi la alte erbivore, – inclusiv vegetarienii şi veganii), nici nutritiva carne de nutrie, bunăoară, pe cale,-n Epoca de Aur, să ajungă o delicatesă a artei culinare indigene, – ci un meniu pentru o singură persoană, în funcţie de starea metabolică aei. Tot astfel, principiul lui Arhimede: „Un corp scufundat într-un fluid…“ ş.a.m.d. ar suna, patafizicalmente, în felul următor: „Arhimede scufundat într-un fluid…“ ş.a.m.d. Sau, trăgînd pe turta noastră spuza: „Ion Creangă scufundat în poloboc…“ iproci, iproci. Nu ştiu în ce măsură Arhimede ar consimţi la o asemenea reajustare; dar, de vreme ce forţa ce împinge, de jos în sus, corpul scufundat într-un fluid… ş.c.l. se cheamă „forţă arhimedică“ sau „a lui Arhimede“, e […]