Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. Presa!
- 05-04-2013
- Nr. 668
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 9 Comentarii
Taxiul (o maşină d’acìa,-i ziceam eu) îl pescuisem pe Şoseaua Giurgiului, la ţanc. Staţiona în faţa blocului în care, de nişte zile, dormeam noaptea „pe jos“-ul garsonierei unor prieteni. – La Casa Scînteii, cît mai repede, vă rog! Şoferul, între două vîrste, freş, grizonat şi cu un aer de tehnician „ancien régime“ (cunoscusem unul ce lucrase,-nainte vreme, la „Malaxa“), îmi spune: „Facem ce se poate, numai că azi e zi de sărbătoare: tovarăşul, vecin şi «pretin», Jivkov ne vizitează Capitala“. (Era prin mai sau iunie ’75.) Observ, abia atunci, că, ici şi colo, trotuarele-s ticsite de cetăţeni prinşi cu arcanul, pentru urale şi aplauze prelungi. Şoferul e un veritabil as al volanului (pe care-l mînuie,-ndeobşte, monodactilic, cu un singur deget!) şi, în plus, plin de un umor imperceptibil: un soi de pince-sans-rire subtil, – căruia golănismul „miştocar“ nu i s-ar potrivi nici pe departe. Dialogul se încheagă de la sine, eu cîştigîndu-i, fără vreun efort, încrederea şi simpatia. Din cauza mulţimii entuziaste şi a prea multor străzi blocate arbitrar, – it’s a long way to… tipărire [!]; căci (uitasem amănuntul ăsta) la Casa, zisă a Scînteii, aveam, la oră fixă, randevu cu staful unei edituri, în vederea tipăririi unei cărţi, […]
E sigur ca pe soferul dlui Serban Foarta nu-l chema Nea Marin?
Nea Marin, cu raspunsul de azi mi-ati parut – in sfarsit – mai simpatic. Intre noi fie vorba, eu l-am suspectat pe Horia ca ar fi un pic de prozator, Da’…cu siguranta aveti si dv.o intamplare care merita povestita. (sau o sa ziceti, in stilul dv, ca nu sunteti chiar atat de simpatic?) La buna vedere.
Horea! Mie unuia mi-a cazut *chiar bine*.
Cele bune,
Nea Marin
Multumesc pt.povestiri ca desprinse din volume de proza buna de citit in dup’amiezi placute de vacanta de vara. Zic si eu.
Eram student prin anii ’60. Intr-o zi din Oltenia mea sosea mama la Bucuresti pentru niste analize si sa-si mai vada feciorii astazi…..Cei doi frati ai mei erau ocupati asa ca a trebuit s-o astept la gara.Aveam ore pana la unu si trenul sosea la douasprezece si douazeci. Am iesit de la Institut si in fata salii Dalles am gasit un taxi. I-am explicat soferului ca ma grabesc si i-am spus de mama. Si el era destul de batran, cred ca trecuse de 60 de ani. Mi-a zambit si m-a intrebat cum e cu studentia. Nu prea aveam chef de vorba, dar nu puteam sa nu-i raspund. A luat-o pe la Catedrala, a iesit in Grivitei si cred ca in 10 minute am ajuns la Gara. Cand sa cobor am vazut ca ceasul nu inregistrase nimic. L-am intrebat cat ma costa si mi-a zis sa dau fuga ca mama sa nu astepe mult. N-am avut timp sa-i multumesc pentru ca a plecat imediat. In gara, cu intarzierea de rigoare, trenul sosea!
Mi-am amintit de o povestire citita in copilarie de nu stiu ce autor ungur, unde un copil sarac s-a dus cu incaltarile la cizmar sa le repare si cand le-a luat cizmarul i-a dat rest mai mult decat daduse el.
De atunci capatasem un obicei ca sa privesc la toate taxiurile care treceau pe langa mine, ca doar, doar il voi revedea pe soferul cu pricina si sa-i multumesc. Nu l-am mai vazut niciodata…..
Doamnă, la Bucureşti, într-un taxi ce tocmai staţiona la stop, driver-ul, după ce mi-arată, la o distanţă de vreo 40 de metri, pe la etajul 4-5, nişte ferestre luminate, între altele, cam toate, stinse, îmi spune extatic şi conspirativ: „Vedeţi? Acolo locuieşte Mirabella Dauer!”
ca un duios (adica unduios) claxon de limuzină!
Aproposito de limuzină, iată şi o poezie, „Usinage”, din volumul meu de versuri francofone (ABC D’AIR, Ed. Vinea, 2012):
A l’usine de Lima on lime
on lime à Lima une limousine
au but d’éliminer sa crasse limoneuse
on la délimousine à l’usine de Lima
au but de l’acclimater au climat de Lima
et d’en faire à Lima une limande
qui s’alimente en feu comme Mélusine.
La a doua lectura, cum imi este obiceiul, vaz mai bine caracterele [literele si personajele la un loc – n.n.ia uite cum te mai invata la rele o limba straina]. ,,Culoarea locala” fiindu-mi cunoscuta din perioada celor douazeci de ani lumina pe care i-am parcurs, ramane sa adaug cunostintele mai recente in materie de soferi de taxi, pentru ca am obiceiul (ori de cate ori e musai sa ma arunc intr-un taxi) sa astept o cat de mica dovada ca acest tip de conducator auto este posesorul unei filosofii care te poate lumina brusc chiar si pe parcursul a zece, cinsprezece km. Cum s-a si intamplat odata, cand l-am enervat pe om cu nerabdarea mea de a prinde masina care sa ma duca la locul de munca: „da’ de ce nu dai [atat] ca sa-ti iei un post in oras?”, a venit intrebarea lui informativ-dojenitoare. Vorba unui profesor al nostru care ne invata cum sa NU facem clasificarile: oamenii se impart in trei categorii; oameni buni, oameni rai si soferi. Sunt sigura ca Dv.aveti, pe undeva pe acolo, o invatatura de bine auzita pe la vreun „driver”, despre care sa ne spuneti si noua peste doua saptamani, ca sa fim tot aici.
Buna seara, domnule Serban FOARTA, am venit, am citit, am zambit. Multumim. Cunoastem datele problemei din poveste si am savurat cu bine poanta.