SOFTUL ROMÂN. Rîsu-plînsu
- 07-09-2012
- Nr. 640
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Mă întrebai, monşer, deunăzi, cum îmi explic „umoarea negativă“ a autorilor zişi comici – între aceştia, uneori, eu însumi? Ei bine, dacă aş putea să-mi însuşesc întrebările pe care mi le pui, făcîndu-le, adică, ale mele şi, apoi, punîndu-ţi-le eu, e cert că ai putea răspunde mult mai bine la ele decît mine, hic & nunc. Ion Barbu disocia, nu mai ştiu unde, între problemele pe care noi le punem şi acelea care ni se pun. Problema mi se pare una dificilă din cel puţin două motive: primul ar fi că eu sînt „comic“ neteoretic, ci spontan; al doilea, consecutiv celui dintîi, că intuiţia prevalează, în cazul meu, asupra analizei. Lucrez cu emisfera dreaptă! Regret că-s doar un practician naiv; mă strădui, totuşi, să-ţi răspund. Crede-mă că tot dialogul nostru ar deveni aproape fastidios şi, eventual, am amuţi oleacă, dacă ar fi posibilă, acum, reproducerea feţei lui Michel Simon la funeraliile lui Fernandel. Clovnul care plînge e, pesemne, cel mai întristător spectacol. Mutra urîtă, dar bonomă sau comică a lui Simon se transfigurează, într-o doară, prin plînsul ăsta fără lacrimi, prin hohotul inaudibil, printr-o sluţenie care cere milă. Nu, însă, pentru că e… slută, ci pentru că-şi trădează rolul – […]
Vers-ailles
Aşa zboară gîndurile ! Îngerii ! Sensurile !
Aşa cîteodată, se regăsesc.
Dar dacă-am şti istorie….., dar noi doar bîiguim abia TREI litere ciudate din alfabetul servit ciuntit la şcoală, am înţelege că……”lucrurile” nu zac atît de simplu, simple pe cît par şi sar din întrebarea haioasă, nostim pusă de către tocmai poetul visînd Civilizaţii şi chiar civilizaţi ( la un nivel de massă prelungă şi doldora de “fructe” şi “podoabe” care mai de care care să ducă cît mai departe această hardughie ce azi bodogăne şi scîrţîie, se tîrîie şi nu-i )
Regală ! Sigur între-elitişti, poveşti, cît despre modestie nu ne rămîne decît superbul privilegiu să ne plimbăm desculţi printre palatele minune şi prin gradini de vis, desigur la Versaille, şi nu doar colo, ci, mai peste tot ici colo în lume-aceea de-atunci Teribil de „modestă”-aş zice, teribil de statală, despotică şi crunt netă departe, pentru cei mai de jos în rînd (sau rang)
Cît despre o modestie regală”-oare în ce fel de-ierarhie-a valorilor umane-umaniste am reuşi AZi a situa-o, fiind şi, rămînînd modeşti şi obiectivi ?
Cît despre răspunsul aşteptat, la întrebarea ce se doreşte autonomă, retorică şi pildă, sincer, nu ştiu ce să răspund la o-astfel de superbă dictatură mascată-n minunăţii turistice-accesibile acum pentru (nu chiar) orice plebeu din lume, strict, oricînd.
Cît despre Molière, atunci, Sire-ul, să subliniem că, n-a recunoscut valoarea-i, chiar îndoindu-se ciudat, un pic bizar, a transferat verdictul judecăţii de valoare, desigur, celuilalt.
Să nu fi fost de-acord ? să nu fi înţeles ? să fi-eludat un simplu, “manque de goût” ?
ABSTRACT şi Conturnat Abil ! ROYAL !
Cine îşi mai doreşte azi un rege ? dat jos „discret” şi mai tîziu, demult, definitiv în Franţa, printr-o faimoasă Revoluţie, de unde multe s-au tras şi, ni s-au tras, AbsconS şi sigur, SCONCS.
Bineînţeles că „nu în glumă”!
Ceea ce spuneţi Dvs e riguros adevărat: Regele Mihai, – o mare şansă irosită…
Regele Mihai !
Sa nu credeti ca o spun in gluma.
O întrebare pentru cititor: care „l’état c’est moi” actual ar mai avea/mai are regala modestie a Majestăţii Sale Louis XIV?