Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. Una reţetă culinară* a astrofilului Michel de Nostredame
(transpusă în catrene de către softologul de serviciu, pentru îndulcirea apocalipticelor spaime)
- 18-12-2013
- Nr. 704
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 13 Comentarii
Una reţetă culinară* a astrofilului Michel de Nostredame (transpusă în catrene de către softologul de serviciu, pentru îndulcirea apocalipticelor spaime) Lui Emil Brumaru Aflaţi că astrofilul Nostradamus a fost şi gastrofil – cum vom vedea; să ne, deci, bucurăm (gaudeamus!) de neapocaliptica-i peltea. Fierbi cojile în apă cu o mînă de sare; dacă-s multe coji, atunci o mai sărezi şi-o laşi să fiarbă, pînă se face galbenă – cînd o arunci. Speli cojile-n cinci-şase ape (care aibi grijă să nu ţi le facă terci sau ferfeniţă); dacă iz de sare mai au, cu vîrful limbii ai să-ncerci. Le fierbi, din nou, în apă, pînă trece prin coaja groasă acul, cît mai lin; le pui într-un castron cu apă rece şi vezi, şi-atunci, să n-aibă gust salin; iar dacă au, le reclăteşti (nu, însă, mai mult decît se cere ca să nu-l mai aibă); le aşezi pe-o albă pînză** şi-aştepţi să se usuce îndestul. Zahàr sau miere, cît cuprinde, lasă, apoi, să se topească la foc mic, iar cojile, aruncă-le-n melasă, făcîndu-le a clocoti un pic. Iei lisa de pe foc şi umpli pînă la gură vasu-n care-o transvazezi. Urmează ca,-n decurs de-o […]
Un ¼ de h după miezul
acestei nopţi de dintre* ani,
când γ-şi regăseşte #-ul
pierdut prin spini & bolovani**,
noi ne gândim 1-ii la alţii
şi-alţii la 1-ii, 1-eori,
sub, câteodată, mai înalţii
sau scunzii, deocamdată, nori –
pe care jerbe de-artificii
desfoaie, meduzeiform
sau radial precum aricii
de mare, un jupon enorm…
––––––
* Cum ar fi spus Nichita.
(Restul, adică „noaptea dintre ani”,
spun posturile noastre de radio şi
televiziune.)
** Cum ar fi spus Arghezi.
Vă mulţumesc, la spartul/startul anului, din nou, pentru eruditele şi mirobolantele Domniei Voastre comentarii!
Vous me comblez!
Merci mille fois,
Ş. F.
Inseilarea precedenta a fost, mai intii, o nota mentala facuta la prima vizualizare a Softului, inainte de Craciun. O oarescare stranie aprehensiune m-a locuit, judecindu-mi aprecierile la adresa astrologului o deliberata impie ireverenta. Imi ziceam ca un astrolog-mag (Craii de la rasarit fiind referinta), fie si retras in vaste spatii eterale, ar putea fi tentat sa-si testeze aptitudinile ca raspuns la mici impunsaturi inconveniente. La nici 24 de ore de la gindurile astea, impreuna cu vegetatie arboricola, cladiri si vreo citeva sute de mii de concitadini, am fost confisati in gheatsa, intuneric si frig, proba asta durind, pentru unii, chiar opt zile. Acuma, ca am dat si forma scrisa notei mentale, simt, ca urmare, ceva ca presimtirea unei trepidatii in nisele destinului. Sa fie promisiunea unui Agent Orange care se va afla lucrator la desfolierea zilelor ce-mi ramin?
Il stiam pe maiestrul nostredamiens confit en astrologie; iaca-l si cu violon dingue(re…) : retseptarea de farduri si confiseries.Surpriza descoperirii, da, esoterisme de genul celor din predictii, ça, zéro. Talmacirea, in schimb, ma ia de mina in calatorii arboricole, lingvistice ori doar autobiografice. Cum e dulcetul de naramza, carele-mi evoca doua cuvinte dragi mie ( naramz si cirmiz ) si figura unei doamne azi anonime in tinerea de minte, care cerca pe vremi a ne initia (pe niste facultativisti) intru castellano cu, printre altele , inregistrari pe banda ori discuri de productiuni iberice. Asa am auzit recitindu-ni-se “Cuando yo me muera,/enterradme con mi guitarra/bajo la arena./Cuando yo me muera,/entre los naranjos/y la hierbabuena./” ori cintindu-ni-se “Tus labios de rubí/De rojo carmesí/Parecen murmurar/Mil cosas sin hablar” (carmesí fiind derivatul cromatic al lui quermes).
Pe de alta parte, daca astrologul s-ar fi dovedit astrofil cu-adevarat (astrophil mai barbat, cum ar zice Miorita), ar fi intreprins, ca Astrophel, a-i scrie Stellei macar una suta zece sonete, pomenindu-i macar o data numele intru fitecare dintre acestea.
Cred ca \”un mare pas inainte al Romaniei postdecembriste\” este chiar acest gen de intimitate impudenta oferita muritorului de rind, de a se bucura saptaminal/translongitudinal de proximitatea implicita a Domnului Şerban Foarţă.
„Car l’univers n’est qu’un défaut/…\” iar eu impur, avec tous mes débauches, doresc pe acesta cale sa-i multumesc si sa-i doresc Domnului Foarţă sarbatori fercite, cu un An Nou senin si lin.
Pentru Arghezi, in „Adam si Eva”, calitatea de capatii a portocalelor ar fi „Ca se cojesc, mai mare dragul,/ Nejerpelite cu briceagul”.
Domnişoara/Doamnă, – vreţi să spuneţi: atunci când copiii ignoranţi ai fructului oranj exotic, nu şi-au mai vârât, în el, dinţii de lapte, ca într-o piersică sau o renglotă. (De nu cumva şi astea deveniseră… exotice, cu timpul!)
Un mare pas inainte al Romaniei postdecembriste a fost cand portocala nu s-a mai mancat cu coaja cu tot!
„Sorry” zic şi eu, pe româneşte; dar, vă dau cuvântul de onoare, că nu mă gândisem absolut deloc la „blonda miere” ca la o – scuzaţi-mă! – muiere.
Altminteri, mierea-i „blondă” dintr-o aceeaşi cauză ca berea, – anume coloritul lor bălai.
Dar nu tăgădui echivocul, de natură să inducă în eroare…
Tot binele şi Sărbători cât mai frumoase!
Sorry, cum zic vorbitorii de limba romana, cand am citit mai jos era deja tarziu; ma si gandisem „la oranjadele de orice fel, actuale”, fiin’ca – ce sa zic – m-a ispitit „blonda miere”, stiind ca ar fi putut fi acolo orice alt epitet cromatic…
Vă dau în dar această holorimă,- în care exoticele portocale au altă destinaţie, alt destin:
În port, o cale se repetă.
Unsoare,-n irizări, la ţărm.
Un soare,-n irizări, la ţărm,
în portocale se repetă.
În fiecare chiparos
adastă, în alburne, moartea.
Adastă, în alb, urne. Moartea
în fiecare chip, a ros.
(1999)
Daca ar fi aparut pe vremea lui Ceausescu, cand portocalele nu numai ca lipseau cu desavarsire, dar nu prea mai aveau nici coaja, transpunerea in versuri a retetei lui Nostradamus ar fi facut cariera. Prin camari, se mai gaseau poate coji portocalii uscate! Fara sa-l fi citit pe magician, bunicile intuiau ce se putea face cu ele… Acum ma duc la bucatarie, ca sa pun in practica reteta. Ajuta-ma, bunico!