Solitarii morali şi sinuciderea speţei umane

Ştiam de ceva timp că Toma George Maiorescu scrie un poem-eseu, pe timp de iarnă la noi, dar în însoritul Los Angeles. Am citit prima formă în variantă electronică, iar recent m-am bucurat de volumul tipărit, în 2015, la Editura Palimpsest (legată de numele poetului Ion Cocora, concitadin al autorului), sub titlul Sinucigaş plonjez într-un real imposibil. Diferenţa dintre cele două lecturi am resimţit-o şi prin aceea că, în volumul proaspăt primit din mîna autorului în holul de la Litere în ziua de Sînziene, coperta şi ilustraţiile interioare ale fiicei Daniela Wanda Maiorescu-Decca au adus, în plus, un sentiment de încîntare prin frăţietatea dintre poezie şi plastică. De altfel, coperta a patra, cu fotografia celor doi, inspiră o senzaţie aparte, situată între prezenţa senectuţii blînde şi ocrotitoare a Tatălui şi apariţia plină de graţie şi caldă înţelegere a fiicei. Poemul în două părţi – prima, identică cu titlul volumului, compusă între 15 decembrie 2014 şi 15 martie 2015, iar a doua, intitulată Aventuri subliminale (neînscrise în Anale) – trebuie citit o dată, fără pauze, fără a utiliza diagonala, fără a te gîndi la altceva între timp. Într-un cuvînt, condiţia mini-max a receptării artistice – suspendarea legăturilor cotidiene cu viaţa şi […]