„Şotroanele“ lui Dumitru Ţepeneag

„Totul nu e decît realitate.“ Aşa suna primul vers din Amintiri, volumul publicat de Leonid Dimov în 1973. Trecuseră cîţiva ani de la dispariţia grupului oniric şi doi ani de la Tezele din iulie, care aveau să elimine onirismul din viaţa literară a vremii. Primăvara de la Praga era un alt lucru care nu era decît realitate. Oricăruia dintre noi, cei care ne-am format intelectual după 1989, îi va fi greu să înţeleagă ce anume poate deranja la un grup de scriitori care se declarau „onirici“.   Într-un interviu din 1990, Dumitru Ţepeneag vorbea despre publicarea transcrierii unei mese rotunde despre onirismul estetic la care participase împreună cu Leonid Di­mov, Laurenţiu Ulici şi Daniel Turcea şi despre scandalul pe care acest text l-a generat în lumea literară. Citind acest text în 2013, rămîi uimit. Te întrebi ce anume putea scandaliza atît de mult. Să fi fost definiţiile date de Du­mitru Ţepeneag? Cuvintele lui Daniel Turcea? („Acceptînd visul ca pe o rigoare, ca pe o evidenţă proprie, neraportată în afară, cuvintele care încifrează această stare capătă o proprietate în plus − acea proprietate care în fizica modernă se numeşte corpuscul-undă −, devin relative şi prin relativitatea lor fragmentul este contaminat de […]