Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Spirala revanşardă şi efectele dublei măsuri
- 22-06-2012
- Nr. 629
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 28 Comentarii
Nici nu s-a terminat bine numărătoarea voturilor de la alegerile din 10 iunie, că s-a şi pornit o teribilă frenezie a schimbărilor instituţionale. Dorinţa de revanşă a actualilor guvernanţi pare atît de urgentă, încît nu mai contează nici cît de inepte sînt formulările din Ordonanţa de Urgenţă nr. 27/2012, privitoare la trecerea ICR de sub o tutelă politică (cea a preşedintelui ţării) sub o altă tutelă politică (a Senatului) şi nici că un profesionist impecabil, de talia lui Dorin Dobrincu, este sacrificat de la conducerea Arhivelor Naţionale fără nici o justificare. Una dintre cele mai frecvente replici pe care le auzim, ori de cîte ori se pune problema schimbării unor oameni din anumite funcţii, este aceea că „oamenii nu se confundă cu instituţiile“. Într-un stat de drept, în care existenţa instituţiilor e reglementată prin legi a căror valabilitate nu expiră la fiecare schimbare de guvern, funcţionarea instituţiilor nu depinde de cei care se află, temporar, la conducere. În România, politicienii (indiferent de partidul din care fac parte) vorbesc despre depolitizare în timp ce iau toate măsurile pentru a-şi instala clientela în instituţiile bugetare. În această privinţă, foştii guvernanţi, campioni ai politizării, nu au nici o îndreptăţire să se plîngă. Nici […]
Tin sa remarc de la bun inceput tonul adecvat si impartial al analizei situationale facuta de doamna Musat. Da, intr-adevar, aici rezida intreaga vulnerabilitate a spatiului public romanesc, in aceasta dubla masura folosita de niste impostori (grupurile de prestigiu ), in folosul comun cu al altor impostori – gasca Basescu & varia. Pentru insanatosirea noastra morala trebuie neaparat sa iesim din acest schzoidism, dar nu stiu cum mai putem face acest lucru, cand atatea sanse au fost tot timpul irosite sau ratate. oricum, o mare responsabilitate revine acelor intelectuali care au girat aceasta impostura, transferata ca atare asupra propriei lor conditii sociale, intelectuale si morale. Au intinat, ca sa- l parafrazam pe Iliescu, nobilele idealuri ale dreptei si ale societatii civile. Si da, Cristian Preda (alta dezamagire), se inseala. D-na Udrea nu este aceasta „forma fara fond a politicii romanesti”, ci exact contrariul: ea este „forma fondului politicii romanesti”, pe care foarte bine o reprezinta si autorul acestui citat.
DE OASE NU MAI SÎNT, mai fă-ţi o Cruce, şi fură LIBER pîn’ la MĂDUVĂ şi tot aşa făcîndu-ţi Cruce tot mai departe pînă la capăt şi apoi din nou de la cap, FIIND PIOŞI !
RECLAMÎNDU-NE PIOŞI RECLAMĂM PIETATE
într-o lume în care ar trebui început cu băgat TOŢI HOŢII şi CRIMINALII la PÎRNAIE
Toate sînt bune şi frumoase dar continuăm să insistăm “lamentîndu-ne-n latineşte” în continuare, şi astfel într-un fel, STERILIzîndu-ne, poate, comparînd sau alunecînd-inoculînd în ISTERIA noastră colectivă, cum că, paralela-comparaţia-asemănarea-deosebirea „civilizaţiei” noatre româneşti cu altele numite-ntre nişte ghilimele-ordinare, “civilizate”, este şi ar fi posibilă , firească şi naturală !!!!????!!!!!
IMPOSIBIL! Dragă domnilor Reclamanţi, astfel de comparaţii sînt absolut inadecvate, incoerente, incompatibile, păguboase, LAMENTabile şi chiar Otrăvitoare Denaturînd şi Deturnînd Permanent PRIORITARA REALĂ problemă a societăţii româneşti care nu este DELOC pioşenia.
NU ! România Actuală nu poate fi comparată ÎN NICI UN FEL cu NICIUNA din celelalte ţări Civilizate oricîte ghilimele a-ţi înghesui dumneavoastră
NU DE-AICI VINE RĂUL ! nu “post-modernismul”, noţiune devenită “passe-partout” pentru debandada întreţinută “Criminal”, de grămezi de artişti şi intelectuali cu renume românesc local provincial interesant-vîlvătos, strident şi arhaico-structural-novator-futurist la modă şi reclamaţi ca noua generaţie a culturii actuale.
“Biata noastră ţară” nu poate fi NICI O CLIPĂ comparată cu “restul lumii Civilizate” ! DELOC ! Distanţa este atît de URIAŞĂ încît am deveni mai mult decît RIDICOLI, Caraghioşi şi Ridicoli FIIND DEJA “magnam cum laudae”.
Tertipurile literaro-culturale colaterale adiacente sînt folosite cu o fervoare de invidiat, DAR nu apare o singură dată, CAUZA RELELOR actuale ale României întregi : POST-NEO-COMUNISMUL, bebeluşul MONSTRU născut în Decembrie 1989 şi alăptat şi hrănit Permanent, şi AZI,de toată protibendada unui STAT COMUNIST CRIMINAL liber şi nepedepsit, în plină Efervescenţă Intelectual-Culturală şi Elan Delapidator Masacrant.
Vorbim cu o uşurinţă Revoltătoare despre Pietate într-o Ţară în care HOŢIA este, a devenit, după 75 de ani de schimbări “genetico-culturale” a două natură a românului GET-BE-GET,
şi continuăm să ne MIRĂM şi să ne ÎNTREBĂM şi să cădem în aceleaşi capcane ale istoriei
povestită de aceiaşi superbi doctori în ale culturilor meandre.
NICI cea mai mică vorbă despre RABLAGIREA PRIN COMUNISM !
COMUNISMULUI NU I SE RECLAMĂ NIMIC !
RĂU în orice caz NU !
BUN, se tace !
Mai în băşcălie, mai pe ocolite, discret, erudit, poetic, cărturăresc,
se RECLAMĂ tot SEXUL ÎNGERILOR ???!!!
Pierderea sau eclipsarea simtului pietătii este, după cum bine se stie, unul din simptomele fundamentale ale bolii cu pronostic letal care se numeste post-modernism.
Dar, mult stimate Maestre, indrăznesc sa cred că fenomenul respectiv nu este cu nimic mai răspandit in biata noastră tzară decat in restul lumii „civilizate” (poate cu exceptia importantă a Rusiei). Ba chiar dimpotrivă, dată fiind intarzierea, benefică din multe puncte de vedere, inregistrată in parcurgerea diverselor etape ale „modernitatii”.
Desigur, complet lipsiti de pietate, ca si de orice respect pentru tzară, „cultură”, „spirit” (iar in ultimă instantză, si fatză de ei insisi), sunt „intelectualii”, mai ales cei care dau tonul si tzin in mană „cheile Imparatiei”. La un nivel ceva mai jos (dar nu foarte, in ciuda aparentzelor) acelasi lucru se paote spune despre televiziuni, in particular despre OTV-ul, care nu face decat sa ingroase un pic trasaturile comune tuturor.
Dar sunt indivizii respectivi, in nemasurata lor incompetentză,
inconstientză si lene spirituala, egali cu ROMANIA insasi, care numara in prezent vreo 19 milioane de „suflete rezidente”, fără a le mai socoti pe cele ce si-au căutat norocul pe alte meleaguri, si mai ales numărul cu mult superior al „sufletelor moarte” (in aparentză), dar care e de crezut că ne ocrotesc si ne veghează in continuare?
Afirmatiile globalizante (mai ales cele izvorate din detestabila „iubire ultragiată) ar trebui, cred, definitiv excluse din repertoriul discutiilor civilizate, chiar si al celor de cafenea!
Nu ştiu dacă aţi băgat de seamă că OTV-ul transmitea frecvent o reclamă a „acţiunii rabla” (parcă aşa se cheamă), unde, pe muzica lui Dies irae a Requiemului mozartian, era, în băşcălie, înhumată o prăpădită Dacie veche, volanul căreia, la căpătâiul gropii, juca rolul unei coroane mortuare! Cel mai grav este că ţara noastră (?) nu mai are pic de pietate.
Nici eu nu stiam de gestul d-lui Şerban Foarţă, in a cărui germinaţie morală indrăznesc să cred că trista figură a lui Sever Voinescu a jucat doar un rol instrumental si mai degrabă subordonat.
Cat despre „grupurile de prestigiu”: tăcerea in fatza abuzurilor puterii (era să zic: ale FOSTEI puteri) din ultimii 4-5 ani mi se pare si ea aproape derizorie in comparatie cu ceea ce liderii lor vor avea de decontat la o eventuală
„Judecată de apoi a sufletului românesc”:
Quantus tremor est futurus
Quando judex est venturus
Cuncta stricte discussurus!
…………………………………..
Quidquid latet apparebit;
Nil inultum remanebit.
Quid sum miser tunc dicturus,
Quem patronum rogaturus
Quum vix justus sit securus?
………………………………………
Ingemisco tanquam reus,
Culpa rubet vultus meus;
Supplicanti parce Deus!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Să ne rugăm pentru pocăinţa acestor suflete, si pentru ca ispita trufiei si a bucuriei răutăcioase să rămaie pururi cat mai departe de noi!
Amen.
Doamnă, aveţi dreptate: va refereaţi la… popolitica struţească a grupurilor de prestigiu, când în România dlui Băsescu aveau loc, zilnic, deraieri şi derapaje de la condiţia statului de drept.Au loc în continuare, dar grupurile de prestigiu tac, făcând tapaj numai atunci când simt că scapă trenul. O, de-ar fi iarăşi dom’ Băsescu la Transporturi! În rest, văzut-aţi ce uşor schimbă papioanele-n fulare, aceste prestigioase grupuri?! De unde-atâta defulare la nişte inşi nerefulaţi?… Mă bucur că i-aţi amintit Cetăţeanului revoltat şi trist că „Observatorul cultural” a menţionat, deunăzi, gestu-mi (normal, în fond) de-acum doi ani. Îi mulţumesc şi Cetăţeanului, fireşte, că, încă, şi-l aduce-aminte.
et ne nourrir avec volupté
CACIALMAUA PERMANENTĂ şi ALTE MULTE CACIALMALE MAI MICI
Odată acceptată CACIALMAUA din decembrie 1989 şi întreţinută de-atunci fără preget de Statul Ocrotitor şi în special de către cei mai în vogă intelectuali români, lucrurile au evoluat în sensul Amalgamului DE-Formator. Astăzi, iunie-iulie 2012.
Într-o ţară în care legile nu sînt făcute decît pentru a fi încălcate şi unde oamenii şi intelectualii jonglează permanent cu noţiunile ( despre valori nici nu poate fi vorba !) deformîndu-le permanent, amestecîndu-le şi banalizîndu-le subtil odios, NU REUŞEC
Absolut deloc, aici şi acum, să depăşesc stadiul STERILULUI unor dialoguri la antipozi, despre detalii şi adevăruri care nu pot fi, în viaţa de zi cu zi, nici recunocute ca atare, nici transpuse în imediatul curent silnic, indiferent de nivelul şi spaţiul dereglat-deregularizat ierarhizat, instuţionalizat, ETATIZAT şi Controlat profund de Puterea Absolută şi Unică , doar APARENT democrată şi pluri-partinică, o iluzie întreţinută cu vigilenţă în mass-media autohtonă cu uimitoare condescedenţă şi absurdă revoltătoare blîndeţe.
Ultimele întîmplări, dovedesc din plin, în modul cel mai evident firesc şi natural cu putinţă, IMPOSIBILITATEA ieşirii din MASCARADĂ, din Labirintul IMPOSTURII şi IPOCRIZIEI Totalitare şi Totalitariste. Rolul Intelectualilor a fost şi este Covîrşitor, iar mass-media în aparenta ei libertate şi diversitate, au fost, şi sînt principalii artizani ai Dezastrului Cultural Spiritual, Ideatic al României.
Plagiind Permanent cu Nesaţiu şi în Extaz Balivernele Politicului Corect (în România, acesta fiind doar cel izvorît din Unica Clasă Dominantă şi întreg Aparatul ei Represiv Criminal comunist ) nu s-a reuşit, pentru că nici NU S-A DORIT, nici un moment REVELA ADEVĂRUL.
Ce mai contează o lucrare de doctorat, plagiată, a cutăruia sau cutăruia, cînd TOTUL nu-i decît, la fiecare pas, de sus pînă jos, o CACIALMA PERMANENTĂ ( şi acceptată AŞA, cu extrem de puţine excepţii, de o ţară întreagă, de toate categoriile de oameni, în toate meandrele societăţii, din 1990 încoace )
Efectul Placebo nu poate vindeca un CANCER, nu poate învia un CADAVRU, şi nici măcar dacă brusc, am şti-afla adevărul despre adevăratul sex al îngerilor.
Le MAL il est ancré dans l’être. D’abord, Il faut l’extirper.
Orice s-ar spune, chiar şi din aceste modeste schimburi de replici, reiese destul de clar, stimată doamnă Muşat, că problema furtului si a coruptiei intelectuale (denumite, cu un termen care tinde să capete conotatzii din ce in ce mai neprecise, aproape eufemistice, „plagiat”) cu nenumăratele ei fatzete si puncte de impact este, categoric, problema numarul 1 a vietzii noastre academice in anul de gratie 2012!
Faptul că pentru mine contează mai mult dacă plagiatul comis este o simpla găinărie la adresa unei persoane private, sau o FRAUDA cu incidentze penale, respectiv un atentat la functionarea sistemului de invatamant sub unul din aspectele lui esentiale – nu are, bineinteles, nicio importantză!
Domnule Moroianu, intr-adevar, nu reusiti sa ma convingeti de diferenta de relevanta si nocivitate sociala a celor doua plagiate. Si asta pentru ca responsabilitatea scolii romanesti este uriasa cind vine vorba de a cultiva la elevi si studenti respectul pentru munca altuia, precum si ideea ca furtul intelectual – indiferent cine il comite – este o infractiune la fel de grava, ca si furtul din locuinta cuiva. Problema nu este cite sute de euro incaseaza (sau nu) un „autor” de manual care preia zeci de pagini din cartile altora, ci MODELUL pe care il propune elevilor sai. Lipsa de scrupule este evidenta si intr-un caz si in celalat, iar consecintele pe termen lung ale acestei atitudini sint grave: elevii cresc cu ideea ca asa e firesc, sa preiei fraze si pagini intregi fara sa indici sursa. Ajung la facultate, unde „metoda” functioneaza in continuare, apoi isi dau doctoratul fara sa-si puna problema ca astfel comit o infractiune. In plus, ma vad nevoita sa repet ca atitudinea dlui Eugen Simion, presedinte al Academiei Romane si al Consiliului National pentru Acreditarea Diplomelor si Titlurilor Universitare, este simptomatica pentru confuzia si dubla masura care functioneaza in societatea noastra.
1. Constat cu regret că n-am reusit să vă conving de diferentza de relevantză si nocivitate socială a celor două tipuri de infractiuni pe care numai folosirea in ambele cazuri a termenului generic de „plagiat” le pune (aparent) in aceeasi categorie juridică:
a) Plagiatul unui autor care incasează cateva sute de euro
din incropirea unui manual sau capitol de manual condamnat să dispară peste putzini ani acolo de unde a venit – in neantul uitării.
b) Plagiatul unui tanăr a cărei lipsă de scrupule se focalizează nu pe un astfel de castig derizoriu, ci pe obtinerea prin efractie a unui titlu academic, care-i va servi de-a lungul intregii sale cariere pentru obtinerea de alte titluri
si functii necuvenite.
2. Cert aveti dreptate cu afirmatia: „Intr-o tara normală, dacă se dovedeste că ai plagiat, mi se pare absolut firesc să ti se retragă titlul si să-ti dai demisia, indiferent cum te numesti si ce functie detii.”
Numai că, după cum stiti foarte bine, ROMANIA NU ESTE (incă) o TZARA NORMALA!
Iar dl Ponta a anuntzat deja că nu se gandeste să demisioneze, INDIFERENT DE REZULTATELE INVESTIGARII plagiatului de care este acuzat…
Tocmai de-aceea este :
BINE VENIT EXCELENT VENITĂ
precizarea şi link-ul.
Omagii Domnului Şerban Foarţă
şi celor ca şi el, AU :
nu doar pur şi simplu CURAJUL Firescului
Decenţa GESTULUI
LIBERTATEA CUVÎNTULUI
şi,
Puterea Adevărului DREPT coloană vertebrală-Infinită.
@Cetateanului revoltat si trist
Nu, n-am uitat de protestul lui Serban Foarta! Am publicat si noi, in Observator, acel comunicat semnat de Serban Foarta. Au mai existat si altii, dar nici unul dintre cei ce fac parte din asa-numitul \”grup de prestigiu\”. Nici dintre initiatorii \”miscarii papioanelor\” nu stiu sa fi protestat cineva atunci sau in alte situatii, cind in pericol nu erau \”prietenii\”, ci democratia insasi.
Când vezi ce se petrece in tarisoara noastra,zi de zi,pe toate palierele,in toate domeniile,te apuca hamocul si-ti vine s-o iei direct pe miriste si sa urli ca lupul.
Nici in sfera culturii si artei lucrurile nu sînt diferite,ba,as spune ca aici absurditatile si ineptiile de tot felul sînt şi mai izbitoare.
E dureros si tragic,vedem cu totii,dar nimeni n-a gasit mijloacele de a eradica aceasta situatie incredibila.Politicienii,cu atat mai putin.
Imi ingadui sa atrag atentia celor nelamuriti,incă,şi veşnic manipulabili,că intreaga tragedie pe care o trăim se datorează existenţei îndelungate a sistemului criminal comunist şi a dârei sale cometice în postcomunism.Cei trei celebri F-foamea,frigul,frica-s-au dovedit a fi letali,lăsându-şi funestele amprente asupra acestui popor pe o durată nedeterminată.
Deci,ceea ce se petrece,pe toate planurile,e perfect explicabil.Asta nu înseamnă că e şi justificabil.De la vlădică până la opincă am fost profund afectaţi şi e foarte greu să revenim la normal,să avem pretenţii la o desfăşurare firească a lucrurilor.
Nu mai spun că tot ceea ce se petrece se înscrie perfect în rândul celor patru grave maladii nominalizate de poetul,dramaturgul şi viitorologul Stefan Dumitrescu într-o lucrare a sa.
Aşa că,iubiţii mei contemporani,e musai să ne trezim
şi să punem osul la treabă,sine ira et studio,dacă vrem să
supravieţuim şi mai sperăm .Am zis !
Aţi pus punctul pe i! Articolul e bine scris, temeinic şi justiţiar (cum se cuvin). Îmi permit numai un mic adaos.
Referitor la: \\\”Cînd Roberta Anastase, secondată de intelectualul critic Sever Voinescu, a numărat 160 de voturi, deşi în sală erau doar 80 de persoane, mulţi dintre cei care acuză azi abuzurile şi avertizează cu privire la pericolul partidului-stat au tăcut şi au privit în tavan.\\\” – aşa este, nimeni dintre cei care ar fi fost obligaţi să ia o atitudine, n-a avut nicio reacţie! A existat însă un intelectual, unul onest şi veritabil, un cavaler \\\”din alte timpuri\\\”, care a reacţionat aproape incredibil pentru societatea în care (din păcate!) suntem nevoiţi să (supra)vieţuim: Şerban Foarţă.
Pentru reamintire, vezi linkul:
http://www.gandul.info/news/serban-foarta-a-incetat-colaborarea-la-dilema-veche-pentru-ca-nu-vrea-sa-fie-coleg-cu-sever-voinescu-7444896
L-a susţinut cineva? I-a urmat cineva exemplul? S-a întâmplat ceva în urma acestui protest subtil şi atât de elegant?
Desi ne aflam in plina Tiganiada – toata lumea are opinii despre orice, toti se pricep sa comenteze si deciziile justitiei si diagnosticele medicale, chiar si, mai nou, regulile de baza ale gramaticii -, nu cred ca e necesara o ancheta in care sa ne dam cu parerea daca e nevoie de o demisie in caz de plagiat. Asta pentru simplul motiv ca, intr-o tara normala, daca se dovedeste ca ai plagiat, mi se pare absolut firesc sa ti se retraga titlul si sa-ti dai demisia, indiferent cum te numesti si ce functie detii. Mi se pare ca in aceasta privinta nu e nimic de discutat si nimic de negociat. In privinta plagiatului, mie – ca nespecialist – mi se pare ca sint suficiente argumente care confirma plagiatul. Astept, totusi, ca specialistii in drept sa se pronunte, atit in ceea ce priveste teza lui Victor Ponta, cit si in privinta tezei Laurei Kovesi. Pe linga aceestia doi, mai sint foarte multi politicieni (si nu numai), ale caror titluri si teze de doctorat ar trebui investigate.
Daca am invocat cazul Rogalski, nu am facut-o pentru a compara un profesor de liceu, autor de manual scolar, cu un prim ministru aflat in functie. Asimetria cazurilor este, desigur, evidenta. Semnificativa insa pentru nivelul la care se afla sistemul educational autohton este reactia (sau lipsa de reactie a) dlui Eugen Simion, coordonatorul manualului, aflat, la data izbucnirii scandalului de plagiat in fruntea Academiei Romane si, in plus, indeplinind si functia de presedinte al CNADTCU – Consiliul National de Acreditare a Diplomelor si Titlurilor Universitare. Altfel spus, dl Eugen Simion ar fi fost primul care ar fi trebuit sa se sesizeze si sa sanctioneze plagiatul, in dubla sa calitate, dar nu a facut-o. Cu atit mai mult cu cit autoarea din cartea careia se plagiase masiv era cadru didactic universitar, iar cea care plagiase era – ca autor de manual – un model pentru generatii de elevi. Chiar asa, dle Moroianu, ce credeti ca gindeau elevii dnei Rogalski despre plagiat, daca chiar profesoara lor recurgea la aceasta „metoda”? Acei elevi au astazi in jur de 30 de ani si n-ar fi exclus sa descoperim ca unii dintre ei sint astazi „doctori”, dupa aceeasi „metoda”, incriminata doar cind e vorba de politicieni. Plagiatul a devenit endemic in societatea romaneasca si nu cred ca e mai putin grav in cazul unui profesor decit in cazul unui politician. E vorba de a incrimina metoda si nu doar persoana care o practica.
Si D-voastra aveti dreptate,si D-l Moroianu.E o revista culturala,dar ,zic eu,am putea face corp comun,macar astia cativa,impotriva nedreptatii si partizanatului sfidator. Acum ma astept sa fie chemat la Parchetul Militar fostul ministru al Apararii,sa dea cu ,,subsemnatul” sa auzim si noi ,,astia” ce a fost in capul lui de a indraznit sa-si bata joc de valorile militare.
Nu vă lăsaţi manipulaţi atît de uşor de Stilul învrăjbirii Proletare,
Capcana e la îndemină şi în special în contextul neaoş autohton prinde uşor şi găseşte muşterii la orice colţ de stradă, funcţionînd “à merveille” şi dînd recolte mai mult decît îmbelşugate. Aveţi sub ochii dumneavoastră Sublima Gospodărie de Partid şi de Stat în plină Glorie şi Reuşită.
În România oamenii se leagă unii de alţii fără vreun motiv anume, de cînd ştiu, şi azi, şi-acum ( tot aşa cum Comuniştii au reuşit să-i înrăiască pe unii contra altora, şi pe toţi contra celorlalţi, pe unii băgîndu-i la Ocnă, altora oferindu-le POSTURI ) făcînd morală de doi bani , dînd sfaturi, şi indicaţii preţioase, legîndu-se de lucruri care n-au legătură cu subiectul , cu ideea sau cu “chestiunea”, şi cautîndu-se astfel noduri în papură, se întreprind doctrinar, atacuri la persoană, se înfierează direct –indirect ca la Urzica sau la Gazeta de Perete de pe culoarele Instituţiilor mai de tot felul, cu poze realist-socialist-neocomuniste-pseudodemocratice.
N-are sens să intrăm noi în “dezbaterea” sterilă despre stilul unui text, dacă aveţi idei constructive, soluţii, îndrăzneli, entuziasme, reacţii, indignări, şi puterea de a încerca să faceţi ceva împotriva Tăvălugului de IPOCRIZIE Totalitară din România, atunci cu siguranţă vom putea schimbă gînduri, idei, păreri, opinii, dezamăgiri, strigăte de durere dar şi de LUPTĂ. Fiecare cu mijloacele sale, cu fervoarea, efervescenţa şi credinţa în GESTUL FĂPTUIT.
Cît despre Răul RĂU-RĂU, singura cale care îmi este în putinţă este IATĂ, Aceasta, să scriu Astfel, plin de Rîvnă, “Nervos”, “Agitat”, Adevărat, despre Adevăr, şi despre Minciună, despre Crime şi Ipocrizie , despre Şansa care nu vine decît din Noi, tocmai aşa cum îmi vine să scriu pur şi simplu, fără partis-priuri sau oarece oportunisme materialist-gregare-elitist-instuţionalist-instituţionalizate.
Ceea ce se încearcă cu adevărat în România despre scoaterea la lumină a Adevărurilor este mult prea puţin, minuscul şi, niciodată nu va fi prea MULT pentru a reuşi poate într-o zi, reaşezarea lucrurilor la Adevărata lor Valoare, în Matca Firescului.
Aşa că despre Acest “prea mult” care este în Realitate “Imens de Puţin” încît uneori devine ridicol şi atît de uşor luat la mişto, în băşcălie, şi subtil persiflat, cu sfaturi înţelepte, şi împins înafara Sistemului, nu vă pot spune decît că este una din infimele posibilităţi de a Trezi Conştiinţe.
De-ar spune-scrie cît mai mulţi despre Adevăratele Adevăruri, şi nu s-ar pierde în detalii spectaculoase şi scandaluri de gaşcă şi filozoficale de cafenea, de altfel întreţinute tocmai pentru a deturna Atenţia de la Răul RĂU-RĂU, ce bine NE-ar face nouă tuturor şi cu atît mai mult celorlaţi.
Nu vă lăsaţi induşi în eroare, duşi de naz şi-n ispita FACILULUI şi POSTULUI de FUNCŢIONAR de STAT , şi a moralei doctrinare de doi bani !
Cît despre Restul ?!? Vom continua !
Sute şi mii de oameni au murit în lagărele comuniste REFUZÎND PACTUL CU DIAVOLUL, eu, azi, liber, să stau pe gînduri şi să mă gîndesc la Linişte şi că E prea mult, şi Strică ?!?
Vasile Paraschiv a refuzat să dea mîna cu Domnitorul Neo Boierul Fanariot Neo Comunist şi A SPUS-O RĂSPICAT, liota de intelectuali de “rasă” s-au gudurat toţi pe la Palat şi-n Grădina OTRĂVITĂ a PUTERII de STAT.
Oare ASTA nu-i prea mult ?!?
Dragă domnişorule „cititorescu” mă faceţi să „plîng” !
( Că vă place sau că nu vă place, n-am ce face, aşa e să fie ! Viaţa continuă ! )
Problema mi se pare suficient de importanta pentru a justifica urmatoarele scurte observatii:
1. Aveti perfecta dreptate sa sustineti ca nu revistele culturale trebuie sa se ocupe de confirmarea sau infirmarea unei acuzatii de plagiat.
2. Dar termenul „ancheta” care aparea in intrebarea mea nu viza vreo ancheta in sens juridic – ci „ancheta in sens de chestionar” – adica exact ceea ce ati organizat in numarul curent referitor la implicatiile scandalului de la ICR.
3. De asemeni, „obiectul” anchetei cu privire la acest caz n-ar fi fost existentza sau inexistentza plagiatului – care (cea dintai!) este mai mult decat evidenta din analiza raspunsurilor date de cel in cauza la intoarcerea de la Viena. Ci tocmai REFUZUL DE A DEMISIONA, formulat cu aceeasi ocazie, insotit de disponibilitatea de a… renuntza la doctorat in cazul \”demonstrarii\” plagiatului.
4. Paralela cu cazul Rogulski (in care totusi „Observatorul” a ales sa se implice” si inca timp de trei ani) nu mi se pare deloc functionala.
5. In primul rand datorita cadrului juridic-institutional al celor doua cazuri: „plagiatul” d-nei Rogulski (introducerea intr-un manual de liceu a 40 de pagini apartinand unui alt autor) este o incalcare a proprietatii intelectuale, in care partea vatamata e autoarea acelor pagini. Un plagiat intr-o teza de doctorat este o infractiune impotriva sistemului national de invatamant, in care partea vatamata este comunitatea educationala in ansamblul ei, iar daunele aduse se traduc prin contributie la decridibilizarea sistemului de invatamant superior si alimentarea coruptiei care afecteaza functionarea corecta a acestuia.
6. Si in al doilea rand datorita diferentei de pozitie si statut social ale autorilor celor doua fapte: o autoare de manual versus al treilea om din stat (conform constitutiei), respectiv, din punctul de vedere al evolutiei previzibile a practicei constututionale in epoca post-Basescu – posibil, PRIMUL in ierarhia puterii si a influentei reale.
Oare nu avem aici suficiente subiecte de reflectie care sa egaleze in relevantza si gravitate chestiunea subordonarii prezidentiale sau parlamentare a ICR?
O revista culturala nu initiaza anchete menite sa confirme sau sa infirme acuzele de plagiat la adresa politicienilor – indiferent ca se numesc Victor Ponta sau Laura Codruta Kovesi. Anchetele de acest gen trebuie sa le demareze comitetele si comisiile (numeroase, de altfel) responsabile cu recunoasterea titlurilor academice. Din punctul meu de vedere, nu cred ca se poate vorbi despre o ierarhie a prioritatilor in aceasta privinta. Daca au plagiat, si Ponta si Kovesi ar trebui sa-si prezinte neintirziat demisiile. Dincolo insa de aceste cazuri particulare, cred ca principala problema pe care ar trebui sa o dezbatem consta in modul in care sistemul academic romanesc functioneaza. Am scris trei ani la rind, intre 2000 si 2003, despre un plagiat „patronat” de cel care, la acea data, era Presedintele Academiei Romane: in calitate de coordonator de manual, dl Eugen Simion a tolerat ca Florina Rogalski sa preia, fara ghilimele, peste 40 de pagini din cartea Mariei Catanescu despre originea si evolutia limbii romane. In cei trei ani in care am scris despre acest plagiat, punind pe 2 coloane textele din manual si din cartea Mariei Catanescu, dl Simion a pastrat o tacere olimpiana, nu a avut nici o reactie. Ba, mai mult, in fata evidentei plagiatului, Florina Rogalski s-a aparat invocind… folclorul. Pe scurt, a pretins ca problemele ce tin de originea si evolutia limbii romane sint un bun comun, adevaruri generale si ca preluarea mot a mot e absolut fireasca. O argumentatie de acelasi tip am auzit din partea aparatorilor Laurei Codruta Kovesi, atunci cind s-a pus pe tapet plagiatul sau. Argumentatie respinsa insa, de aceiasi, cind s-a vorbit despre Ponta. Eu nu am competenta juridica necesara sa ma pronunt, dar cred ca aceeasi masura trebuie sa functioneze in cazul ambilor acuzati. Si, daca dovezile sint imbatabile, nu au ce cauta in functiile pe care le detin. Dupa trei ani de „lupta” cu plagiatul dnei Rogalski, editura la care a aparut manualul cu pricina a decis sa scoata din manual capitolul incriminat si sa-l inlocuiasca cu un altul, realizat de regretatul profesor universitar Dan Horia Mazilu. Dar dna Rogalski a continuat sa predea la Scoala Normala si a ramas, in continuare, autor de manuale. Iar Academia Romana nu a reactionat nici atunci, nici mai tirziu.
musiu pierre, mare dreptate aveti si dv., doar ca va place foarte si sa va auziti si sa va recititi, dupa fervoarea cu care scrieti, ca pana sa invat ceva din comentariile dv ma lovesc de impresia ca tineti in primul rand sa fiti remarcat pentru jocul de cuvinte, ca si cum ar fi aici un concurs de creatie literara; acum chiar e de rau, rau-rau, musiu pierre; ce-ati zice de arta pentru adevar? ca, zau, iti pierre [piere] si nervul zambirii vazand cum si ce se intampla de sus in jos si de jos in sus, oriunde te-ai uita; nu zic ca nu aveti si dv dreptate, dar…ce e prea mult strica
Nimeni, nici un personaj citat de dumneavoastra – dintre intelectualii invocati in cuprinsul articolului – nu va recunoaste ca a facut propaganda basista si ca a stricat bunele moravuri printr-un partizanat desantat, drapat in „dreptul la opinie”.
Nimeni nu-si poate asuma greseli in Romania, responsabilitati, nimeni n-are regrete (vezi caseta cu sexul oral, pe care Basescu a vazut-o, dar n-a popularizat-o, fiind baiat fin… dar de care stie si… Patapievici, care, nu-i asa?, apreciaza eleganta presedintelui Basescu)
Horia Roman Patapievici are parte de o solidaritate exceptionala in aceste zile, dar ar trebui – ca ramane sau nu in functie – sa-si revada intreaga sa comportare politica. Lumea l-a aparat pentru ICR, dar ar fi fost si mai sprijinit daca nu se baga in mocirla politica a lui Basescu. Presedintele l-a numit in functie, dar Horia Patapievici putea sa puna – din start – conditia: „sefu’, eu nu vreau sa scriu in favoarea matale, eu vreau sa sustin doar cultura romana…!”.
De fapt, as vrea sa fiu contrazis…, eu cred ca lui Horia Roman Patapievici i-a placut de Basescu, de Elena Udrea, de Boc, de Baconschi (care nu putea rezista la farmecele Elenei Udrea), de Prigoana, de Liviu Negoita, de Cristian Poteras, de Flutur, de Falca etc.
N-am uitat-o, dar:
1. Cazul Ponta este (sau AR TREBUI sa fie) o evidenta proritate.
2. sensAsupra dnei procuror general exista un fel de consens general al „discretiei” care face sa nu stim mai nimic concret despre ceea ce i se reproseaza. (Pe cand in cazul Ponta interesele uneia din tabere au sfasiat acel „consens”.)
3. Dupa cum vedeti, redactia ‘Observatorului’ pastreaza o atitudine cat se poate de „echidistanta”: iar Academia Romana si-a epuizat potentialul de arbitraj cu ocazia cantaririi esuate a originalitatii operelor lui Ioan Mang…
@Mihnea Moroianu: dar pe doamna Kovesi de ce ati uitat-o?
Se va corecta-citi-reciti :
“WELCOME TO THE HOLE LAND !“ .
Mulţumesc .
Care dintre intelectualii portocalii este atat de democrat si intruchipeaza atat de bine cele descrise de doamna Musat mai sus incat poate produce un „gand” precum cel de mai jos:
Dar eu pe aceia nu îi stimez și nu văd de ce cineva ar ține seama de părerea lor.
?
Raspunsul nu trebuie cautat prea departe (in timp si spatiu)!
Va organiza pentru numarul urmator (sau numerele urmatoare)o ancheta la fel de ampla cu privire la acuzatia de plagiat adusa premierului Victor Ponta?
Va cere demisia acestuia in cazul (foarte probabil) cand ea se dovedeste conforma cu realitatea?
“ORBII” ŞI “SURZII”
Dezastrul îşi continuă lent, sigur şi rînjind subtil, “performanţa”, tăcut în mijlocul gălăgiei arenei şi profund peste tot, adînc şi chiar dincolo de……….genele-sprîncenele naţiunii care în urale şi permanente omagii-efuziuni alimentează, hrănesc şi întreţin “benefic” majestoasa degingoladă din ograda Sistemului. WELCOM IN THE HOLE LAND !
Miştoul, băşcălia, ironia şi morala de cafenea, poezia şi arta nu vor reuşi Niciodată să machieze şi să salveze UN CADAVRU “viu”, putred şi pudrat, parfumat,colorat, pieptănat.
Asta DA! asta ar fi fost o “performanţă”. Institul culturii româneşti care să ne pavoazeze strălucitor şi halucinant bulevardul decadenţei nostre trist provinciale şi de mahala debordînd devărsîndu-şi permanent Talentul Artistic Neaoş Autentic.
Veşnica incapacitate şi ORBITOAREA ORBIRE a lumii intelectuale de-a ieşi din meandrele culiselor şi jocurilor de capcane, pentru a putea creea LIDERI Adevăraţi ne-a adus AZI să ne ascundem după plopii fără soţ defrişaţi deja de o mie de ori cu mult înainte de ’89 (nouă sute)
Nevoia intelectualilor de-a se aciuia sub aripa Puterii Unice de STAT la sînul ei plin de otravă şi fiere, ne ajută IATĂ ! acum, să simţim din plin efectele colaterale ale comunismului criminal dezastruos oferite cu nonşalanţă gratuit şi cu greaţă, ochilor noştri pîcloşi.
Aceasta este urmarea firească a labilităţii intelectualităţii şi culturii româneşti, răspîndită în Lume cu reale şi eficiente merite de către ICR şi echipa lui Patapievici. Să nu uităm totuşi esenţialul, adevăratele valori ale culturii noastre, recunoscută şi cu adevărată rezonanţă internaţionale, nu ştiu dacă le-am putea număra pe degetele celor două mîini. Reamintesc, îndrăznind să subliniez că, „premiile” diverselor festivaluri nu sînt neapărat garanţia VALORII ARTEI, şi că arta a devenit astăzi un ” tot şi nimic „, comerţ, vîlvă, provocare.
Restul întîmplărilor şi alte detalii adiacente, colaterale sau picante nu fac parte decît din panoplia de a conturna, depărta, Manipula, şi-a Ascunde Adevărul şi, pur şi simplu Realele Concrete Pobleme ale Realităţii româneşti imediate şi mai mult decît URGENTE de zi cu zi şi palpabile de la 1989 de kilometri cu ochiul LIBER.
Numai cine nu vrea să vadă e SURD şi nu mai are nici un HAZ. NA ! AU
Doamna,cel care a imortalizat acest tip de comportament, a fost Byron in ,,Viziunea judecatii” LXII,unde arhanghelul Mihail spune catre Satan: ,,Prietene-da’ n-am nimic cu tine / Si te socot prieten,nu dusman! / Iar vrajba noastra de politic tine! ” Deci nimic nou sub soare.Gandirea noastra trebuie sa fie mai analitica.