Spiritul civic şi dubla măsură
Editorial din Observator cultural Nr. 857
- 25-01-2017
- Nr. 857
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 10 Comentarii
Înainte de a fi politică, actuala criză a societăţii noastre este una morală, cu rădăcini adînci, care merg pînă în anii ’80, cînd mulţi dintre politicienii şi jurnaliştii care au făcut jocurile în ultimii douăzeci şi şapte de ani şi-au făcut „ucenicia“. Începută atunci şi consolidată de-a lungul timpului, frăţia reciproc avantajoasă a celor două categorii de actori publici a viciat din start alcătuirea democraţiei autohtone, proiectată ca „originală“ şi, deci, incompatibilă cu instituţiile şi principiile statului de drept. Manipularea a fost în toţi aceşti o constantă a programului de guvernare impus, încă din decembrie 1989, de reprezentanţii FSN, indiferent ce alte titulaturi de partid şi-ar fi tot schimbat de atunci. Şi adevărul este că ideologia fesenistă şi oamenii care au „implementat-o“ s-au perpetuat de atunci şi pînă astăzi, metamorfozîndu-se cînd spectaculos – adică negîndu-şi rădăcinile (cum a făcut PD, devenit PDL) –, cînd schimbînd doar titulaturi, dar păstrînd năravuri şi oameni inconfundabili, indiferent de eticheta exterioară. Căci traseismul nu este un fenomen caracteristic politicienilor, ci şi pseudo-jurnaliştilor care nu au probleme de conştiinţă şi pentru care deontologia profesională şi responsabilitatea socială nu au fost niciodată altceva decît simple vorbe. Au fost compromise astfel idealuri, instituţii, principii şi chiar noţiuni, […]
Guvernul penalilor din alde-psd a dat noaptea ordonantele penale !
Penalii acestia au daramat Romania salvandu-si pielea groasa de hoti !
Lumea iese in strada. Sper sa dispara curand aceste partide pline de penali …
@ Liberal
Mulţimile – chiar şi cele mai paşnice şi mai elevate – nu pot fi acuzate că nu cunosc nuanţele. Şi este ştiut, din istorie, că furia mulţimii, odată stîrnită, nu poate fi oprită uşor şi, cu atît mai puţin, „îmblînzită” cu jumătăţi de măsură. Tocmai de aceea cei aflaţi la putere ar trebui să nu se joace cu focul şi să nu reducă opoziţia parlamentară la un rol de figuraţie. Conducătorii autoritari au sfîrşit întotdeauna prost, fiind, la rîndul lor, victimele violenţei pe care ei înşişi au generat-o. Nici în 2012 sloganurile nu erau mai blînde, dar atunci erau îndreptate împotriva celor pe care actualii guvernanţi îi acuzau de conducere autoritară. Nu vi se pare că imediat ce ajung la putere oamenii noştri politici se transformă din fiinţe raţionale în hiene interesate exclusiv de pradă?
De acord cu multe puncte de vedere exprimate in articol, referitoare la criza morala din care nu mai iesim, la oportunismul multor politicieni si jurnalisti, etc., etc.
Dar unde este opinia „argumentata si de bun simt” sau spiritul democratic din unele lozinci ale demonstrantilor pe care le-am vazut personal, cum ar fi „Parlament penal, mars la tribunal”, „Tariceanu nu uita, te-asteapta celula ta”, „La inchisoare, nu la guvernare”, si alte asemenea productii cu iz de lupta de clasa bolsevica?
@Carmen: in comentariul la ‘reconstructia identitara” am vrut doar sa subliniez ca in ROLUL de presedinte al Romaniei Traian Basescu a facut ce trebuia pentru a pastra o speranta ca tzara mai poate avea un viitor: a dat posibilitate justitiei – procurori si judecatori – sa atace frontal coruptia indiferent a cui. Ca nu s-o fi gandit ca vor cadea si cei din al sau inner circle e posibil, dar ce a facut ramane facut. Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece. Din pacate a plecat redevenind OMUL Basescu cu interesele lui personale blamabile, dar asta nu inseamna ca faptul ca a dat liber „cainilor justitiei’ nu va ramane marele sau merit ca PRESEDINTE. Tragedia Romaniei este acum lipsa oricarei variante politice acceptabile de marea masa a romanilor cinstiti, partidele actuale fiind total nefrecventabile, cu palida exceptie a unui USR care trebuie insa sa-si clarifice ideologia, sa-si rezolve mizeriile interne si mai ales sa-si gaseasca vectori de comunicare charismatici. Pe termen scurt si mediu eu nu pot fi optimist, dar sunt pregatit pentru batalia cu palavramentul actual intesat de potentiali infractori ca si precedentul daca va avea ticalosia sa adopte gratierea si amnistia mascata.
@ lucid
Încercaţi să vă „deparazitaţi creierul” şi să judecaţi faptele. Înţeleg că nu vă deranjează corupţia, ca fenomen, ci doar corupţii de la PSD. Altfel nu-mi explic cum de uitaţi aşa de uşor că Remus Truică a furat în timp ce Traian Băsescu construia statul de drept, în perioada 2006-2013 , cot la cot cu finul fostului preşedinte, „prinţul” Paul Lambrino şi cu jurnalistul de casă al regimului, Dan Andronic (acestea sunt acuzaţiile procurorilor, nu sunt speculaţii sau zvonuri)? Cum de nu vi se pare la fel de strigător la cer jaful comis la ANRP de oameni de încredere ai regimului Băsescu: Ioan Oltean, Crinuţa Dumitrean, Alina Bica – toţi „oamenii preşedintelui” care, deşi era cel mai informat cetăţean al ţării, nu ştia nimic despre mafia din jurul lui? Nu ştia nimic nici despre Elena Udrea şi Dorin Cocoş, nici despre Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, nu-i aşa? Faptul că politicienii PSD care azi au ajuns la guvernare sunt la fel de corupţi şi de puşi pe jaf nu anulează deloc mizeria celor pe care dvs. îi vedeţi tot în roz bombon. Nu vi se pare suspectă prezenţa lui TB la televiziunea lui Ghiţă? Nu vi se pare suspect faptul că acesta a declarat război „binomului” la fel ca Ghiţă, Ponta, Dragnea etc.?
Caut, cu disperare, un comentariu echidistant, la care sa ma mir ca la o minune. Din pacate, si de data asta sunt dezamagit. Nu, domnilor, nu numai numele „stangi”, cripto- sau pseudocomuniste viciaza viata sociala. Chiar daca recunoasteti, pe alocuri, ca „toti sunt la fel”, cand dati exemple, va tradati lamentabil. Eu sunt un cititor avid de adevar. Convingeti-ma ca „aripa” cealalta este mai curata. Si dati-mi macar tot atatea exemple care sa sustina acest lucru. Raul cel mai mare al societatii noastre este, intr-adevar, criza morala. Numai ca aceasta nu are culoare politica. Cocotatii la putere, fie ei de „stanga” sau de „dreapta”, au aceleasi metehne. Iar media care-i slujeste, o face dintr-un singur interes: „ratingul”, deci profitul. Neplacut ca peste acest interes aseaza, precum scamatorii, perdele colorate, parfumate pana la greata cu miresme de ‘patriotism”, ‘umanism”, ‘spirit civic” s.a.m.d. Ca fost militar de cariera, ma gandeam, asa, doar pentru uzul scenariilor imposibile, la o vremelnica „dictatura militara”. Cand stiu, insa, ce-au devenit unii dintre capii ostirii cu pretentii de lideri de opinie patriotica, si cand la mai stiu si evolutia in „cariera”, imi ascund cu grija gandul, sa nu cumva sa prinda viata in capul vreunuia. Eu zic ca, deocamdata, solutia este dincolo de opiniile noastre vremelnice. Marile schimbari ale unor natiuni ca a noastra necesita timp. Si nu un timp accesibil unei generatii. Aici e vorba de istorie, de succesiuni de generatii. Asa ca va trebui sa avem rabdare si sa lasam democratia sa se maturizeze. Chiar incepand cu votul unui electorat ‘inept”.
Manipulare ieftina: cei care protestau in ianuarie 2012, mult mai putini decat acum, erau intr-adevar o mahala inepta – marginalii societatii (cu exceptia, bineinteles, a „antrenorilor” lor din slujba lui felix) – se pot vedea oricand filmarile cu huliganii galeriilor de forbal vandalizand pubelele si panourile de pe bulevardul Bratianu sau psihopatul „stegar dac”. Duminica trecuta cei ce am iesit in strada eram o cu totul alta categorie – dovada comportamentul civilizat pe tot parcursul demonstratiei. Duminica seara au fost in strada reprezentantii adevaratei elite a Romaniei, singurii care mai pot asigura un viitor european tzarii daca nu vor fi impinsi precum atatzia dupa iunie 1990 la emigrarea definitiva.
Eu n-as spune ca „in politica de cadre a partidelor nu s-ar fi schimbat nimic” – mai ales tinand seama ca actualul Parlament pare populat in majoritate de figuri noi, o tendinta pentru care reprezentantii USR ocupa un loc cu totul special. Ceea ce nu s-a schimbat deloc, sau poate chiar a crescut in intensitate, a fost pe de o parte viclenia si arta manipularii prin promisiuni nerealiste ale „stangii”, pe de alta – autismul si indiferenta abia mascata a „dreptei” pentru tot ce nu se incadreaza in tiparele extrem de inguste ale viziunii neo-liberale despre economie si societate.
Una peste alta, invingatorii nu par sa-si fi meritat victoria, dar invinsii si-au meritat pe deplin infrangerea.
Cred ca aici trebuie cautata si explicatia absenteismului catastrofal, demonstrand fara niciun dubiu posibil ca democratia noastra este una profund bolnava.
Urmaresc cu mare atentie si interes ca profesor pensionar, articolele scrise in ,, Observator cultural” in special pe cele pe care le scrieti in calitatea pe care o aveti la aceasta revista, dar si din perspectiva unui pprofesor universitar la facultatea de litere pe care am avut onoarea sa o termin.
Un motiv in plus e ca suntem buzioeni, nacsuti in acest oras, Buzau. Daca suntem totuusi concetateni, unghiul din care privim lucrurile se diferentiaza, nu in totalitatea lor. Quod capita tot sensus.
Am absolvit studiile liceale inainte de 1948, dupa legea Invaramantului lui Spiru Haret, dvs dupa legea Invatamantului din 1968. E si acesta un motiv ca unghiul de vedere sa fie diferit
Nivelul studiilor filogice ne pot aduce insa sa putem spunem impreuna : ,, Din bube, putregaiuri si nori, / Iscat-am frumuseti si preturi noi.” Atat eu cat si dvs am oist scutiti sa afirmam ca poezia lui Arghezii e : ,, putreziciunea poeziei.” A. Toma sau ca ,, burghezia nu i-a facut ui Eminescu un ,,sicriu bogat”. De aceea a scris : Nu voi sicriu bogat / Ci-mi imletiti un pat/ Din tinere ramiuri.” Nicolae Moraru ,, Iti mai aduc aminte Titus Popovici” Dodu Balan ,, Pietre pentru templu altoara.”
Sunt intru toul de acord ca sa ne exprimam la fel despre cristoi, andronici, cartieni, ciutaci, turcesti, orcani, campeni, si ejusdem farinae, dar de ce nu si despre gazi, ciuvici, greci ejusdem….. care pretind a fi ,, caini de paza ai democratiei.”
,, Presa este cainele de paza al democratiei.’ DdE MULT AM SCRIS , DAR AM FACUT OBSERVATIA ATUNCI CA PE LANGA ADVARATII CAINI DE RASA MAI SUNT SI JIGODII, POTAI, JAVRE, MAIDANEZI.
Este cunoscut ca revolutionarii francezi s-au sprinit pe terenul pregatit de Voltaire, Rousseau, Diderot, D’Alambert s.a.
Reolutionarii romani s-au sprijinit pe terenul pregatit de Marx, Engels, Lenin, Stalin, pus in practica de Iliescu, Brucan, Barladeanu, Miltaru, Chitac, ejusdem. Nimic insa despre GHEORGHE Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Alexandru Draghici, ejusdem………. ci doar ca Ceausescu a intinat ,, idealurile comunismului si ale socialismului stiitinfic.” (Ion Iliescu a crezut ca le poate ,, implementa” cu batele minerilor.
Astfel s-a ajuns de la ura de rasa, ura de clasa la ura romano-romana inaltata pe ,,cele mai inalte culmi de progres si cvilizatie.
Dupa 6 matie 1945 s-a produs ,, fractura.” atunci cand romanii au fost impartiti in ,, buni” si ,, rai”
Nu are cine sa mai ,, repare fractura.” Ar mai fi o posiblitate, daca sar ridica ,, batista de pe tambal.” si s-ar spune adevarul a toute tete.
Pana atunci insa :
,, Gazetele sunt facute pentru a trezi patimile societatii si a crea in pubic atmosfera care-i trebuie guvernului sau adversarilor sai sptre a incuraja suirea unora si coborarea altora.” Busulenga, Dumitrescu, Zoe EMINESCU, pag.199 ed. Tineretului, 1963
, Ceea ce inseamna ca au dat foc tarii cu premeditare si fara niciub scupul, caci ruina tarii, petru ei, n-are importanta, ci numai acapararea puterii, chiar a unei tari ruinate….. Degeaba, sunt odiosi, amice ! Eu nu fac olitica si-mi sunt indferente paridele cu asa zilsele lor ideoogii, dar astia sunt ngrozitori ! ” REBREANU Liviu, ed. ESPLA, 1959, pag.329
,, politica ete indelenicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie sau avortoni ai profesiilor lor, se catara acolo unde se deschd robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de milioane, consilii de administratie, concesii si reprezentqante ; ai tupeu, ai proptele ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul care imparte dreptatea , care arbitreaza morala care cere sacrificiul suprem.” ( altora n.n. )
Theodoru Radu, Biografii de razboi, ed. Eminescu, 1980, pag.130
Democraţia are mersul unui melc. Merge încet dar înaintează. S-a realizat mult după 1989. A rămas mult de făcut. Top down politic nu funcţionează. Nu mai trebuie să ne spună la 1 Mai cei de sus de pe tribună la Bucureşti cît de bine ne merge nouă, celor de jos de pe stradă. S-a schimbat ceva 1989, e libertate.
… „… Sîntem, cum sugera Dorin Tudoran într-un comentariu recent, asemeni prizonierilor din peştera lui Platon, incapabili (unii dintre noi) să cunoaştem realitatea, cu privirile lipite de ecranele televizoarelor şi fascinaţi de jocul umbrelor pe care, în mod eronat, le luăm drept adevăr unic…. „…..
Fascinanţia vine azi din cultura, arta, literatura, muzica, filmul romanesc. Pentru cei care trăiesc libertatea nouă zi de zi, ca autori sau ca cititori / public, Romania nouă e vie şi adevarată. Ei nu mai trebuie convinşi de libertate şi democraţie.
Imi amintesc un pasaj despre „Timaios” /Platon în cartea lui Werrner Heisenberg „Der Teil und das Ganze. Gespräche im Umkreis der Atomphysik (tatăl Heisenberg era profesor de greacă, elevul Heisenberg a citit 1919 în zilele tulburărilor „Räterepublik” de stînga la München, din Timaios /Platon). Recomand citirea sau chiar traducerea pentru elevi, studenţi, fizicierni, cercetători a cărţii lui W.H (premiul Nobel 1932 la fizică, Quantenphysik, născut 1901). Cred că de la tradiţia familiei şi ca urmare a lecturii „Timaios/Platon” pentru Abitur/ bacalaureat tînarul student /fizician (pagina 15) a înţeles importanţa gîndurii proprii. Cartea redă dialogurile între tinerii elevi înainte de Abitur/ bacalaureat 1919 şi dialogurile de mai tîrziu pînă 1958 ale fizicianului renumit W.H. Pe primele pagini e fascinant de citit cum tinerii elevi 1919 au văzut cum o ordine veche se prăbuşeşte 1919, dispare, fără ca noua ordine, noua societate democratică (Weimarer Republik) să fie vizibilă sau imaginabilă. Este citat Malebranche.. … ce a fost la început imaginaţia sau experienţa ( Vorstellung oder Erfahrung)?
…. „…… Căci traseismul nu este un fenomen caracteristic politicienilor, ci şi pseudo-jurnaliştilor care nu au probleme de conştiinţă şi pentru care deontologia profesională şi responsabilitatea socială nu au fost niciodată altceva decît simple vorbe. Au fost compromise astfel idealuri, instituţii, principii şi chiar noţiuni, astfel încît rezultatul nu putea fi altul decît o confuzie generală, un vacarm în care oricine poate spune orice, fără obligaţia de a aduce argumente. Cu alte cuvinte, o lume pe dos, în care nimeni nu mai are proprietatea termenilor, în care albul e alb şi negrul negru doar în funcţie de perspectiva pe care o adoptă o publicaţie sau alta, un post TV sau altul….. „….
Of, bine scris dar greu de înghiţit azi. Observatorul cultural al secolului 21 a deschis larg ferestrele spre un patrimoniu universal, a reconstituit mult din patrimoniul propriu ( 300 de ani, 700 de ani… 1000 de ani…) , mult timp dispărut, eliminat, interzis, uitat. Observatorul cultural scrie, publică, prezintă pluralitate. Minunat. Credibil. Fascinant. Pentru cine citeşte observatorul cultural . … … e curios, e interesat de tot cea ce e nou (unii citesc Platon) pluralitate devine azi o experienţă preţioasă.
… … . Doar aşa se explică reacţiile din ultimele zile ale şefului PSD şi ale „jurnaliştilor“ arondaţi, pentru care „mineriadă “, „lovitură de stat“, „siguranţă naţională“ s-au golit atît de mult de conţinut încît au impresia că pot desemna orice…. „…..
Nu e timp de pierdut. TM2021 e un proiect public care oferă şanse spre mai bine. Citoyenii oraşului de pe Bega îşi formulează azi liberi viziunea, aspiraţiile, speranţele TM2021. Nu numai spaţiile publice, zonele de pietoni noi, faţadele renovate, centura pentru evitarea traficului de camioane în centru, sunt TM2021. Timişioara e capitala culturală al UE, al continentului întreg. Cum vor sa trăiască citoyenii orasului 2021, cum peste 10 ani? Aşa cum prezintă şi acuză curajos doamna C.M. mizeria/ mîrşăvia din sfera politico- administrativă a noului regim de la Bucureşti? Viitor PSDist … mentalitatea de jecmănitori …?
Societatea civică şi spiritul civic reînviat după 1989 nu pot adormi/ resigna după parlamentarele 2016.
In domeniul publicistic sunt multe de tradus şi de discutat. Nu toţi elevii/ studenţii sunt talentaţi la limbi, mulţi nu vorbesc cursiv limbi moderne. Au alte priorităţi.
In domeniul stiinţific, cercetare, inovaţie sunt multe de făcut. Care structură, mijloace, proiecte (la licee, universităţi, instituţii de cercetare) are la dispoziţie oraşul de pe Bega azi, 2021 şi peste 10 ani? Plagiatorii, restanţierii, mincinoşii nu trebuie lăsaţi să biruiască, în Timişoara/ Banat, în toată ţara (Azi Timişoara, mîine toată ţara … 16 – 22 decembrie 1989…). Am fost minţit pînă cînd am/m-am minţit şi eu …. Richard Wagner/ Schwarze Kreide 1991, Gedichte, Luchterhand 1991 (Belogen bis ich selber log ….. netradus).
Patrimoniul literar al Timişoarei 1716- 2016 e mai mult decît literatura într-o singură limbă (de stat UNITAR centralizat, …. modelul francez cum repetă în public A.Pleşu). La casa universitară 1972-1975 la cenaclul literar „Universitas” şi mai tîziu la Literaturkreis A. M. Guttenbrunn pînă 1984 sau prezentat /citit texte literare în faţa publicului timişorean ale lui Richard Wagner, Johann, Lippet, Willliam Totok, Herta Müller, Helmut Frauendorfer, Baltazar Waitz, etc.(azi peste 150 de cărţi). Azi?
Institutul Politehnic Traian Vuia a avut ( construcţii:Dan Mateescu, Josef Appeltauer- azi la Ingolstadt, etc.) profesori care nu au avut nevoie (nu au propagat) de „indicaţiile preţioase de la Bucureşti”…. şi azi are personalităţi cu renume. La Universitatea de Vest: Victor Neumann, domnul V. Marineasa, etc. au reînviat un spirit critic şi inovator.
Daniel Vighi publică Trilogia Corso (unde ne sunt traducătorii).
Resignarea nu are voie să frîneze, să biruiască în Romania nouă. Textul de faţă e un îndemn însufleţit şi semnal de alarmă. Nu cedăm!
Shine you ligt,
Light up you city!