Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Lecturi în vremuri de austeritate. Stalin! Stalin! Stalin!
- 05-02-2016
- Nr. 808
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 3 Comentarii
Despre crimele comunismului mereu aflăm că a fost mult mai rău decît ne-am fi putut vreodată imagina. Crime oribile. Dar în mentalul nostru individual (uneori şi colectiv), este fixată undeva în subconştient corelarea frigului/zăpezii/Siberiei cu tot ceea ce e mai rău pe lumea aceasta. De ce? Pentru că ocna ţaristă era o joacă de copii faţă de tot ceea ce a urmat. Pentru că Siberia a devenit un spaţiu al ororilor sistemului concentraţionar sovietic. Frumuseţile Siberiei, mult vînturate de National Geographic sau de BBC Earth, sînt doar partea poetic-romanţios colorată ce acoperă dramele şi tragediile induse de sistemul concentraţionar comunist. Încă nu pe deplin asumate şi primind oprobriul opiniei publice internaţionale. Încă nu pe deplin cunoscute. Că este vorba de crimele lui Lenin, Stalin şi ale acoliţilor acestora sau că este vorba de comunismul românesc, la fel de vinovat de nelegiuirile comise în România postbelică. Avem la îndemînă, dintr-un lung şir de titluri ce tot apar, fără să mai impresioneze sau să suscite interesul marelui public, cîteva cărţi-document, care ar merita măcar o lectură atentă şi participativă. O carte zguduitoare şi pentru specialişti, şi pentru noi, cei care nu prea avem habar de teroarea indusă de sistemul represiv din URSS […]
Drumuri fara intoarcere
Dupa ce ‘Dumnezeu a murit’ (cu aproape 150 de ani in urma), iata ca si Diavolul („acest intelectual jerpelit, cu suflet de lacheu” – Dostoievski) se afla practic in agonie, sub toate mastile lui: in curand nimeni nu va mai incerca sa-l reanimeze, tot asa cum nimeni nu-i va mai citi pe Montefiore sau Conquest.
Toate invectivele lipsite de vigoare reala la adresa „secaturii superlative monstruoase”, toate declinarile stereotipe ale mult abuzatului termen „oroare” (pl. „orori”) nu mai reusesc sa-si ascunda statutul de simple floricele ale unei retorici demult ofilite. Stalin insusi, „mai zambitor ca oricand, pe sub mustata”, a fost inlocuit cu propria lui figura de ceara – si e pus categoric in umbra de Poskrebishev.
Nu mai citesc de mult sovietologi-comunistologi „chibitzi” gen madam Wladek Sikorski, Montefiore, Ulam, Conquest, Pipes et co, e pierdere de vreme. Mult mai interesante sunt marturiile directe – Shalamov, Soljenitzyn, Ghinzburg – dar si cele oarecum indirecte gen extraordinara carte a lui Sergo Beria. Apropos de Evghenia Ghinzburg (tragic final de viatza dupa atatia ani de chin carceral), fiul sau, Vasili Axionov a fost si el dizident (scriitor publicat si in Romania cat timp a stat in URSS), fiind prieten cu alt dizident ceva mai putin mediatizat – Viktor Erofeev. Recent am citit cartea lui Viktor „Stalin cel bun” bazata pe ce aflase in familie, tatal sau fusese translatorul de limba franceza al lui Stalin, ramanand ireductibil stalinist pana la moarte in anii 80 cred. E o scena in carte cu un parfum cinematografic deosebit. Pe scurt, o povestesc si pentru ca @Daniel StPaul e un cinefil de cursa lunga: intr-o seara, Erofeev-translatorul vine acasa convins ca nu va fi deranjat, Iosif V avand cu totul alt program. Intra in baie si se apuca sa se sapuneasca temeinic (anii ’40 dupa razboi, cand shamponul nu se inventase) inclusiv pe cap. Incepe sa se usuce cu prosopul cand suna telefonul. Poskrebyshev – perenul secretar al generalissimului – ii cere sa vina urgent la Kremlin, masina il astepta la usa blocului. Erofeev sr isi ia prosopul ca sa se stearga in continuare si pleaca la „misiune”. Intra in Kremlin cu prosopul inca pe cap si cand ajunge in coridorul in care dadea cabinetul lui Stalin Poskrebyshev il vede si zbiara la el sa se grabeasca. Omul se sperie, se impiedica si cade taindu-se la o mana. Nu are timp de bandaj ca Poskrebyshev urla in continuare, asa ca isi strange mana intr-o batista si intra in cabinet. Vizitatorii erau Thorez si catziva de-ai lui. Stalin extrem de bonom bine-dispus il cheama pe un scaun langa el. Cand sa inceapa discutia, generalissimul ii vede mana si-i cere sa-i arate ce are acolo. Erofeev sr spune ca nu-i nimic grav dar Stalin hotaraste sa fie tratat-pansat si apasa un buton de pe biroul sau. Urmeaza o scena burlesc-cinematografica. In cateva secunde usile cabinetului sunt impinse cu putere si in cabinet intra intai un carutz super-compartimentat cu tub de oxigen, trusa de reanimare, seringi, injectii, etc impins de o siostritza lata in umeri precum un starshina din krasnaya armija, langa ea doctorul de serviciu speriat de moarte inchizandu-se la nasturii halatului, ambii impinsi ferm din spate cam cu harapnicul de Poskrebyshev si el extrem de nervos. Navalesc deci in cabinet si se blocheaza, Stalin e mai zambitor ca oricand, pe sub mustaza, asa cum apare in tablourile de epoca si le arata cu degetul mana lui Erofeev. Se pune bandajul si apoi incepe discutia cu tovarasii francezi. Stalin cel bun….
O lista bibliografica teratologica, lecturi ce trebuie reluate iar si iarasi pentru a contrabalansa nevolnicia memoriei umane, oricita rezilientsa ori inoxidabilitate va fi manifestind ea. Si-apoi, am dubii strasnice in ce priveste enuntul “ Totul se plăteşte pe lumea asta. Mai ales răul.” Caci nu se poate sa nu te zgaltie fiorii in fatsa implinirii proiectului macelului la scara planetara comis de secaturi superlativ monstruoase ; Stalin, raspunzator in istorie pentru dementiala dezlantuire de crima (impotiva umanitatii)? Pai tocmai aflaram ca i s-a dedicat o casa memoriala pentru ca a binevoit sa o împuta cu prezentsa-i timp de o noapte in timpul razboiului. Titlul cu exclamativul reduplicativ/multiplicativ nu-mi inspira decit o alta formulare de gen pe care istoria (literara) ne-a consemnat-o: The horror! The horror!