Statul de drept şi democraţia de vitrină

Cît de compatibilă este democraţia cu statul de drept? Întrebarea ar putea părea unora o blasfemie, mai ales astăzi cînd termenul „stat de drept“ pare să fi devenit, cel puţin la nivelul discursului public, piatra de temelie a democraţiei. Folosită însă în abuz, pentru a explica aproape orice fapt politic, noţiunea „stat de drept“ s-a banalizat şi s-a crispat. Aşa se face că un concept ce avea iniţial o funcţie pur formală, descriind o construcţie juridică menită să încadreze puterea politică prin ierarhizarea normelor juridice în raport cu Constituţia, s-a transformat într-o viziune difuză privind respectul dreptului şi, eventual, a libertăţilor cetăţeneşti. În acest sens, echivalarea „statului de drept“ (Rechtsstaat din teoria juridică germană de la începutul secolului al XIX-lea) cu domnia legii (rule of law), în încercarea de a compatibiliza gîndirea juridică continentală cu filozofia juridică anglo-saxonă, a avut ca rezultat diluarea pînă la caricatură a conceptului iniţial. Ceea ce a cîştigat „statul de drept“ prin extinderea sferei sale de aplicare, a pierdut în claritate. În sensul acestei extinderi a conţinutului său, la noi, în România, „statul de drept“ a fost sanctificat, fiind decretat un fel de raţiune ultimă a construcţiei politice şi sociale. Echivalat cu lupta parchetelor împotriva […]