Statul în faliment. Cum depăşim anii ’90

Ceea ce ne-au arătat aceste alegeri e, în esenţă, ce prăpastie desparte în egală măsură gîndirea Statului şi pe cea a partidelor politice de realitatea socială din teren. O realitate în care Statul pretinde autist că ştie totul despre cetăţenii lui (deşi nu ştie absolut nimic), iar partidele s-au dovedit a trăi într-o bulă temporală unde ce mergea în 1992 merge şi în 2014. Nu, nu mă refer exclusiv la PSD – probabil ceea ce a contribuit  activ la alegerea lui Klaus Iohannis au fost decizia lui de a nu fi „mîrlan“ şi cea de a-i ţine departe de microfoane pe alde Cătălin Predoiu („capul sec al dlui Ponta“???, „monstrul din spatele rînjetului de copil nevinovat“???, aluziile la contractul KazMunaiGas???), Vasile Blaga şi Ludovic Orban. De cealaltă parte, e de-a dreptul incredibil ca, în anul 2014, să umbli în continuare, tu, partid cică social-democrat, cu strategii în care redistribuirea devine „premieră guvernamentală“ şi cu scheme propagandistice gen România TV şi filmatul cozilor de la Londra din spate, ca şi cum adevărul n-ar fi accesibil poate nu la un click distanţă, dar în mod cert la un telefon către rude distanţă. Ca să nu mai spun că PSD a avut 18 […]