Ştefan Tarara a cîştigat Concursul Enescu la secţiunea „Vioară“
Ştefan Tarara, violonist de origine română, stabilit în Germania, a cîştigat Concursul Internaţional „George Enescu“ – secţiunea Vioară, primind ropote de aplauze din partea publicului prezent joi seară la Ateneul Român din Capitală, după ce a interpretat Concertul pentru Vioară de Piotr Ilici Ceaikovski. Cîştigătorul Concursului Internaţional "George Enescu" la secţiunea Vioară a fost desemnat joi, 18 septembrie, în urma unei serii de trei concerte extraordinare alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, desfăşurate pe scena Ateneului Român. Astfel, premiul I i-a revenit violonistului Ştefan Tarara (Germania), premiul al II-lea i-a revenit violonistului Fedor Roudine (Franţa), iar premiul al treilea a fost cîştigat de violonista Wonhee Bae (Coreea de Sud). Rezultatele au fost anunţate la finalul unei seri în care s-au interpretat Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Re Major Op. 35, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi Concertul în re minor op. 47 pentru vioară şi orchestră, de Jean Sibelius, informează organizatorii evenimentului. Ştefan Tarara, violonist de origine română stabilit în Germania, s-a născut pe 2 mai 1986. A absolvit în 2012 masteratul în interpretare specializată pentru solişti, cu note maxime, la Universitatea de Muzică din Zurich. A concertat, în calitate de solist, alături de orchestre precum SWR Radio Orchestra, Münchner […]