Sub un cer violet

Unele întîmplări au darul de a fi învăluite, în cursul petrecerii lor, de o lumină aparte, ca un soi de placentă în care ele transformă încet semnificatul în semnificant, dezvoltîndu-şi înţelesurile pe măsura trecerii timpului. Şi astfel, întîmplarea devine istorie. E reţinută, comentată, devine un bun simbolic. Sînt însă asemenea istorii care, chiar odată născute, sînt abandonate, asemenea copiilor nedoriţi, ascunse sau ucise în faşă, pentru că tulbură prea mult timpul în care s-au născut, sensibilităţile şi umorile acelui timp. Aşa s-a întîmplat şi cu istoria a doi fraţi, Toader şi Avisalon, care, la fel ca şi trupurile celor doi, a fost hăituită şi în final ucisă, arsă şi îngropată.   De departe, de pe Valea Drăganului din Apuseni, din curtea hanului în care am poposit la apusul zilei de 5 iulie a acestui an, alături de Ghiţă Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza, cei trei arheologi alături de care, de la o vreme, străbat satele şi munţii în căutarea morţilor fără de cruce, pădurea părea o pată neagră sub cerul violet. Un loc straniu şi trist, pe care l-am cercetat cu o strîngere de inimă. Poate şi pentru că ştiam povestea. Totul începuse cu un an înainte, cînd pe […]