Sufletul si visul

„In inima visului sint singur. Ramas fara nici o garantie, despuiat de artificiile limbajului, de protectiile sociale, de ideologiile linistitoare, ma regasesc in izolarea totala a fapturii in fata lumii. Nimic nu mai supravietuieste din eul construit; abia daca, in clipa cind nu mai sint decit eu insumi, mai am constiinta ca sint cineva. Sint o fiinta umana, n-are importanta care, asemeni semenilor mei. Dar in aceasta singuratate nu mai sint semeni. Din mine nu mai ramine decit faptura si soarta ei, inexplicabila si atotputernica ei soarta. Descopar uluit ca eu sint aceasta viata nesfirsita: o fiinta ale carei origini sint dincolo de tot ceea ce pot cunoaste, a carei soarta depaseste orizonturile unde imi ajunge privirea. Nu mai stiu in jurul caror biete ratiuni am organizat mica existenta a individului care eram. Stiu numai ca acum mi se arata ratiunile adevaratei mele vieti: ele ramin fara nume, si totusi prezente; ele sint ceea ce simt eu, imensitatea intinderii mele reale. Si iata ca, in aceasta saracie, lucrurile si fiintele recapata si ele, lucrurile marunte, fiintele amagitoare, o viata cu totul noua. Le nascocesc: ele apar pe neasteptate. Lucrurile, pentru aceasta faptura anonima care am devenit, au pe neasteptate o […]