Surpriza

Intimplarea e uluitor de frumoasa. In fata ei te simti cum trebuie sa se fi simtit arheologii englezi in 1922, cind, dupa ce Valea Regilor fusese scotocita si despuiata de citeva generatii de hoti si de nenumarati egiptologi, au dat totusi peste un mormint cu sigiliul intact, plin de bogatii orbitoare, unde se afla mumia lui Tutankamon, devenit apoi cel mai cunoscut dintre faraoni. Descoperirea, in anul 2000, a 93 de scrisori trimise de Eminescu si a 15 scrisori primite de el are, in plus, poezia coincidentelor: e tocmai anul Eminescu, e tocmai epoca in care interesul publicului e axat pe documentul biografic – daca e o poveste de dragoste, cu atit mai bine –, e tocmai momentul in care „statuia“ Eminescu avea nevoie de o asemenea „reumanizare“. In istoria literaturii romane nu cred sa fi existat o descoperire comparabila cu aceasta, cel putin la nivelul surprizei. Ca si arheologia, istoria literara e un domeniu al cautarilor mai degraba aride, al bucuriilor marunte, al prafului inghitit in locuri de mult scotocite de toata lumea. In fata bucuriei unor scrisori pastrate ca prin minune, in cel mai mare secret, intr-o lume in care secretele nu prea exista, nu prea rezista, este […]