T-shirt. Contaminări: decolare, plutire, cădere

Într-una dintre pendulările etilice ale anului 1986, undeva între „Caraiman“ (pentru cunoscători „Salonul spaniol“) și restaurantul Casei Scriitorilor – acești doi poli ai peripatetismului nostru de sfîrșit de epocă –, cineva (cred că Șerban Anghelescu) a rostit cu misterioasă înfiorare: Istoria decapitării. Era titlul incredibil al unei cărți recent apărute la Paris și care, şi mai incredibil, era semnată de un cercetător român nu de mult exilat, Paul-Henri Stahl. Faptul că cineva plecat din cotlonul nostru balcanic avea libertatea, în acel deceniu sumbru, să se ocupe de o atare temă și să fie publicat îngroșa certitudinea neputinței noastre, a prizonieratului în care ne duceam existența meschină. Despre lectura cărții nici nu putea fi vorba; era deja un privilegiu al anturajului că aflasem despre existen­ța ei. A izola decapitarea din contextul belicos al unei istorii predominant crude și a o privi în sine era un demers perceput prin filtrul distanței ideologice ca rebeliune pură, ca anarhie eliberatoare. Istoria decapitării, deci înlănțuirea cauzală a fenomenului pe timpii lungi ai civilizației umane, dădea amploare cosmică violenței, împingînd-o în absurdul pur, al poeziei disidente. Decapitații eram noi, acefali, orbi, amputați de organul privirii de sus în jos, libere, asupra unei lumi a cărei complexitate […]