T-SHIRT. Focul sacru de la berărie

Paradigma imperială şi regală îi vine Budapestei ca o haină prea largă, ruptă pe la cusături: marile intervenţii de secol XIX au o monumentalitate ponosită, faţadele se descuamează cu nepăsare, pasajele comerciale superb desenate sînt pustii, turiştii bîntuie printr-o scenografie care oscilează între filmul noir şi Războiul Rece, între (să zicem) The Third Man şi The Spy who Came In from the Cold. Urmele dublei monarhii se citesc în peisajul uman, mult mai nuanţat decît cel al Bucureştilor, cu asiatici, africani şi orientali care vorbesc mai mult sau mai puţin fluent maghiara, cu sîrbi, bosniaci şi albanezi care o ard pe limba lor, cu o populaţie rroma integrată urban şi în mod evident neghetoizată. În contra conformismului Oraşul a rezistat cu nepăsare la valul îmbunătăţirilor cosmetice care au invadat Berlinul şi Praga, trecînd cenuşiu şi delabrat în secolul al XXI-lea. Cîteva plombe neinspirate ne amintesc unde ne aflăm, într-o suburbie a Europei (post)moderne, dar, în general, lucrurile sînt rostuite cu modestie nehipsterească, cîrciumile au un aer temeinic, grădinile şi parcurile sînt primitoare şi nebibilite, iar viaţa se mişcă destul de molcom, după un scenariu aparent ostalgic. Dacă nu ar fi pîlcurile de homeleşi care dorm în staţiile de metrou, ai […]