T-SHIRT În-scenarea

Tehnici ale spiritualului în arta secolului 21

  • Recomandă articolul
Într-un scurt eseu publicat în 1988 („Photography as Staging“, European Photography, nr. 34), Andreas Müller-Pohle abordează termenul de fotografie înscenată dintr-un unghi semiotic, post-structuralist, degajînd o serie de categorii şi sub-categorii menite să lumineze pe de o parte conceptul, iar pe de alta să dea un diagnostic al momentului în evoluţia acestui mediu complex, situat la întîlnirea tehnologiei, artei şi dinamicii economice de masă. Textul lui Müller -Pohle e încă util, nu atît prin originalitatea ideilor vehiculate, cît prin valoarea sa de diagnoză. Afirmaţiile autorului nu contribuie la o nouă înţelegere a fotografiei mai mult decît alte texte, fundamentale (Barthes, Sontag), prelungind în schimb un fel de perplexitate teoretică în faţa unui fenomen pe care ne-am obişnuit să îl considerăm îmblînzit – fotografia. Conştiiinţa perplexităţii este mai preţioasă decît iluzia înţelegerii, cea dintîi conţinînd, spre deosebire de cea din urmă, o promisiune.  Dacă supunem textul lui Müller -Pohle unui exerciţiu elementar de translaţie semantică, şi substituim termenul „fotografie“ cu termenul „artă“, vom realiza că autorul revizitează locuri comune de mult negociate. Să le luăm pe rînd:  Finder (cel care găseşte, vînătorul de evenimente/accidente) versus Erfinder (inventatorul, mînuitorul de concepte); acest cuplu terminologic acoperă opoziţia metodologică dintre fotograful de reportaj şi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }