T-SHIRT. În-scenarea (II)
Tehnici ale spiritualului în arta secolului 21
- 11-09-2015
- Nr. 789
-
Călin DAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Ce reţinem deocamdată din textul lui Nancy Foote este diferenţa dintre fotografia artistică (fine art photography) şi fotografia produsă în contextul artei conceptuale. Deşi obosită, această distincţie categorială rămîne utilă din punct de vedere metodologic, pentru că introduce un spaţiu al libertăţii în cîmpul percepţiei, permiţînd privitorului să se poziţioneze. Astfel, acesta poate considera imaginea fotografică ca oglindă a realităţii (fotografia „frumoasă“ a modernismului, promovată de un Alfred Stieglitz) sau ca fereastră spre descoperirea realului. Textele lui Coleman şi Foote conştientizează critic experienţe ce au avut loc la sfîrşitul anilor ‘60 şi în anii ‘70, şi care devin argumente vii ale unei revizuiri istorice. Noţiuni care au fundamentat evoluţia fotografiei ca gen sunt supuse unei critici susţinute. Dintre acestea mai cu seamă două mituri ale modernismului vor fi demolate, pentru ca ruinele lor să contribuie la edificiul fotografiei înscenate: autenticitatea (fotografie de natură, peisaj urban, fotografia frumosului în genere); şi obiectivitatea, unde intră fotografia cu caracter istoric (portretul, dar mai ales fotografia de reportaj, şi – oroare – cea care ilustrează marile evenimente politice, în primul rînd conflictele sociale şi / sau armate). În acest context, care devine progresiv dominant pe scena artistică a anilor ‘80, Andreas Müller-Pohle sesizează criza […]