T-Shirt. O altă generație pierdută: conceptualismul românesc

Primul cutremur al existenței mele s-a produs în 1971, în luna iulie. Făcînd parte din generația celor care la vîrsta adolescenței îşi mai făceau vacanțele cu părinții, mă aflam în acea lună fatidică la mare, în familie. Eforie Nord era o stațiune care nu își pierduse încă șicul modernist. Chiar dacă locuiam – sărăcăcios – la gazde neprimitoare, mergeam la plajă pe fîșiile înguste de nisip dominate de faleza cu promenadă de calcar fasonată în interbelic, căscam gura (cu invidie, ce e drept) la turiștii („străini“, presupun, sau cel puțin străini de masa sindicalistă) care trăgeau la peronul generos al recentului Hotel Europa, iar seara aveam momentul nostru de viață ca-n filme la restaurantul Perla Mării, capodoperă modestă a modernismului socialist, unde se etalau eleganța și derizoriul unei societăți care mai știa să aibă aspirații, în pofida eșecului ideologic și economic. Eram parte a ceva ce mergea, undeva, într-o direc­ție în legătură cu care nimeni nu își punea întrebări prea directe. Chelnerii își făceau datoria, bucătarii la fel, pe podiumul discret cînta un tovarăș al cărui nume mi-l amintesc vag ca fiind Pietraru, șlagărele nu existau încă sau cel puțin nu erau țipătoare, scaunele din benzi de plastic multicolor erau […]