T-SHIRT. Recuperarea călătorului. Despre stoarcerea lui Brâncuşi

Există două versiuni ale Sărutului care contrazic plictiseala indusă de acest motiv brîncuşian în general şi mai ales de culmea acestuia  – Poarta … Este vorba despre versiunea 1907-1910 şi despre o versiune pe care personal nu o pot data, zărită sporadic într-o antologie de filmări de epocă în atelierul artistului, circulată azi pe Youtube. Prima e celebră – se consideră că de acolo artistul rupe cu convenţia reprezentării figurative şi se înscrie în paradigma cubistă. Concepută, se pare, autonom în 1907, piesa e instalată ca monument funerar la 1910, în cimitirul Montparnasse, pe mormîntul unei doamne care s-a sinucis din dragoste (on dit). Este a doua oară, după Rugăciunea instalată în cimitirul din Buzău, că artistul face un pas radical în schimbarea limbajului, şi o face dacă nu în prezenţa morţii, atunci în dialog cu aceasta. Lucrarea este, de fapt, un fragment de pilastru (coloană de secţiune pătrată) pe suprafaţa căruia sînt incizate formele ghemuite a două personaje care se sărută. Împletirea mîinilor după ceafa partenerului, de o graţie curb-vegetală; picioarele adunate, cu genunchii neverosimil de sus, ca ai unor animale sălbatice, alergătoare; tălpile petrecute una peste alta, într-o prelungire disperată şi în acelaşă timp comică a îmbrăţişării; înscrierea […]