T-SHIRT. Suportul și imaginea

La treizeci de ani de la primele întîlniri cu Onisim Colta, perspectiva mea asupra artei sale s-a schimbat. Ceea ce în anii ‘80 părea (şi în parte era) un discurs cultural cu mai multe straturi referenţiale, un dans virtuoz între surse mai mult sau mai puţin admisibile (la acea epocă), devine acum argument pentru o dilemă a istoriei artelor ce îşi aşteaptă încă rezolvarea: căile şi metodele prin care spiritualul defineşte producţia artistică actuală.  Privind la peisajul mai larg în care opera de acum celebra generaţie ‘80, doi poli de energie devin evidenţi: pe de o parte explorarea realităţii prin intermediul diverselor instrumente artistice – pictura precară (bad painting), fotografia şi mediile alternative (instalaţia, performance-ul); pe de altă parte, o aspiraţie către spiritual, manifestă mai ales în pictură dar ocazional şi în alte formule, mai puţin tradiţionale. Opţiunea strategică a tînărului Colta – bazată pe propria-i personalitate dar şi pe intuiţii mai profunde – a fost să iasă în afara acestor două căi, folosindu-le însă pe amîndouă într-un mod polemic. Întîi, explorarea realului în pictura lui Colta se face cu o anumită distanţă, ignorînd detaliile, sau cel mult exploatîndu-le ca elemente constructive ale unei altfel de realităţii, inventată de artist. […]