Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
- 16-07-2014
- Nr. 731
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 22 Comentarii
Alchimie sau De Vera Rerum Natura Cine e regele cu cască sau coif războinic, ca un turn boltit, ce gura nu şi-o cască să-i mistuie (ca un Saturn ce pare-a fi) pe cei ce-n poarta lăcătuitei sale guri se-nghesuie; şi ce-are arta unor viole cu figuri de om, şi-a unor clavecine, sub greul cărora capac se văd ferestrele vecine ale unui palat opac; dar tîlcul, care-ar fi, al celui cu nasu-n chip de alambic, ce tîmplei coifului – oţelu-i străpunge, neavînd nimic de-a face cu al doilea cat, unde, din cer, o să tot cadă o ploaie pe un trunchi uscat de arbore, iar propria-i coadă să şi-o înghită Uroborus, – pînă ai să ajungi acolo de unde ne priveşte Horus sau capu,-n raze,-al lui Apollo şi ne răsfrînge-oglinda Lunii, acolo unde n-ajungi solo, acolo unde-ajung doar unii… Hinc transpersat mundum Astrum Sed nec ut per alabastrum Solis radius, nam cagastrum Nomen est materiæ; At expurgat mundum Aster Et in cœlo […]
Inutil să adaug ceea ce vede-se cu ochiul liber: „Stabat ovum” e o parafrază, dacă vreţi, după „Stabat Mater”.
Afirmaţi: „… poezia dv de acum s-a stabilit in Ezoteric”.
Adaug că ezoterică era şi bucoavna-mi de acum 38 de ani, anume Texte pentru Phoenix (Ed. Litera, 1976).
Acolo, am publicat şi poezia mea dintâi pre lătinie (în, să zicem, le „latin mystique”, vorba lui Remy de Gourmont), – după modelul lui Baudelaire, ce inserează, într-o carte în franceză, Les Fleurs du Mal, o (insolită) poezie în latină: Franciscae meae Laudes…
Vă mulţumesc că-mi daţi prilejul să transcriu textu-mi latinesc, referitor la ALCEDONIA, la, adică, cele două faste săptămâni de dinainte şi de după solstiţiul nostru hibernal, când Alcyonul îşi depune, pe valurile mării liniştite (graţie lui Zeus, pour une fois, clement), ouăle pe care le cloceşte:
Stabat ovum alcyonis
super mare Albionis
sicut flos nelumbo;
nitidum, nivale, novum,
alcedonis stabat ovum
sole sub elumbo.
Quis nam tamen timet taenias?
Abeas procella! Venias
candide Favoni!
O implete omni laude
arcum pluvium, plumae caudae
sicut sunt pavoni!
Magno ore nunc sonandum
permarinosque donandum
Lares cantafabula:
stabat ovum alcionys
super mare Albionis,
ei quod cunabula.
Nicio problemă, nicio supărare…
Continuăm mâine, poimâine, la prânz, la ora două!
Pe curând.
…..nu am vrut sa caut nod in papura si va multumesc din nou pentru minunatele lamuriri, cred, in numele tuturor cititorilor. Ma gandeam la reactia Bisericii (catolice, evident0 fata de alchimie si esoterism. Daca la inceput (in Renastere) se „intelegeau” bine – nu pentru ca si printii Bisericii cautau aur dar probabil si pentru ca Hermes Trismegistul, Platon si Aristotel erau tratati ca „renascuti” la pachet, din secolul XIX lucrurile s-au schimbat, teosofia fiind exemplu. Sa fi fost si din cauza masoneriei? Astazi nu prea vad sa existe punti intre teologii crestini si esoterismul care s-a deplasat puternic spre Orient.
Stiu ca nu-l prea simpatizati pe Pavel, dar daca ne referim la Cuvantul care zideste, alchimia esoterica pune in valoare cu prisosinta intelectual (as zice superbia intelectului) dar de zidit zideste oare ceva? Parafrazandu-va:: Evangheliile sunt la amiaza, alchimia dupa-amiaza.
… dvs înşivă, nu altul, mi-aţi cerut unele lămuriri asupra textului latin (traducerea-i inclusiv) şi a lui Paracelsus. Eu vi le-am dat cum am putut. De-acum înainte, îmi voi ţine gura… Prea faceţi parte din categoria „Chercher midi à quatorze heures”!
1) La Paracelsus, ASTRUM e, mai degrabă, un plural, căci GESTIRN, prin care e echivalat, în afara sensului de „stea”, o are pe aceea de „multitudine de stele: constelaţie”. (Adjectivul GESTIRNT, de altfel, înseamnă „înstelat”.)
2) Pentru a sublinia o transmutaţie sau, baremi, o schimbare de regim (statut, condiţie), Paracelsus face uz de un sufix latin -astrum, -astram, care, cu cuvintele lui B.P. Hasdeu, „… suffixe nominal ayant une portée minorative ou aténuante. [Acesta, n.m.] era un fel de deminutiv, care arăta o asemănare nedeplină sau scăzută. […] În limbile romanice occidentale a covârşit nuanţa cea pejorativă a sensului […], fără a se perde totuşi nuanţa cea numai deminutivală […]. La români sufixul -astru s-a păstrat în foarte puţine cuvinte, dar – ca şi-n latină – el nu este niciodată pejorativ.” (Etymologicum magnum romaniae).
Rămâne de văzut dacă,-n „albastru” (> lat. „album” +
„-astrum”), nu există (in principio, baremi) şi o nuanţă vag pejorativă, aceea de „alb” tot mai închis, de, in extremis, maculat. (Lingvistic, bineînţeles, iar nu simbolic, puritatea/spiritualitatea lui fiind unanim, cred, acceptată.)
Cât despre Paracelsus, acest sufix are, la el, semnificaţia „asemănării nedepline sau scăzute”, dar nu atât în sens peiorativ, cât, mai curând, meliorativ…
Altfel, AQUASTER nu ar fi „esenţa apei”, o, eventual, transfigurare a elementului umid şi rece!
Peiorativ, în rest, prin excelenţă esre CAGASTRUM-ul detrisural şi, pare-se, fecaloid (cf. vb. lat. „caco, cacare”).
Cât despre YLIASTER („y”-ul ţine de ortografia barocă a jargonului savantlâcesc), originea lui este, bănui eu, latinescul „ilia”, adică „maţe, intestine, măruntaie”, – în calitatea-i însăşi de „centru increat al
lumii”, adică „pântece” al ei.
Daca as fi critic literar, as zice ca poezia dv de acum s-a stabilit in Ezoteric, Maestre. E teritoriu poate ca promițător pentru găsirea cheii Misterului – universal valabilă, ca Numărul pentru Arhimede, ca Piatra Filosofala pentru alchimisti.
La răsăritul vieții, spui: Viata e un mister. Hai sa-l pătrundem!
Spre sfârșit, insa, spui: Viata e un mister. Hai sa-l păstrăm!
Mi-ar părea ca va aflați in albia prin care si Blaga a curs: Eu nu strivește corola de minuni a lumii/ Cu a mea lumina, sporesc al ei mister.
Calea de sporire a Misterului e prin cuvintele rare, insolite, unice – cind e posibil. Pipaindu-le sensul, naște – nebuna – speranța Graiului unic. Sugerat, la dv, prin împerecherea limbilor – moarte si vii, romanice si germanice. Ca-ntr-un creuzet de alchimist incercindu-si norocul.
Tristețe – in locul Pietrei Filosofale, doar aur…
……toata aceasta splendida parada intelectuala de la Paracelsus si alchimia mistica la Lucifer si Koire (un personaj foarte controversat care a dat chixuri rasunatoare cand a incercat sa interpreteze mult prea paradoxal evolutia gandirii stiintifice), tot acest cocktail fascinant de scaparatoare idei si paradoxuri (deci Lucifer a cazut printre noi si lumea temporala ii aprtine) nu cumva e o fatza a neo-paganismului? Chiar daca Lucifer are in radacina numelui sau lux-ul, fiind Domn al Intunericului.
Ca unul ce l-ati tradus admirabil, ce credeti ca ar spune Ecleziastul despre toate acestea? Nu cumva vanitas…., chiar daca e superbia intelectului?
Unde e Iubirea – Agape in alchimia esoterica, maestre?
Domnule Foarta, intr-un moment de entuziasm, mi-am exprimat in semigluma dependentza de textele dv. Constat acum ca dependentza asta e una tot mai accentuata. Intru in textele acestea, comentariile inclusiv, ca intr-un riu ce tinde sa ma acopere cu totul. Ma pot socoti o victima fericita? Ce spuneti?
Întrucât „dialectica” lui Paracelsus e, uneori, confuză, ca la mai toţi misticii naturalişti, e mai consult să procedăm la modul „static” şi să ne restrângem la a defini (cât mai puţin vag, dacă se poate) termenii implicaţi în, dacă vreţi, ţesutul versurilor mele (ininteligibile altminteri)…
Începând cu începutul, ASTRUM (sau GESTIRN) e heteronimul Sufletului Lumii, cel „ce o locuieşte, o cârmuie, o poartă şi care se exprimă prin poziţia ‘astrelor’, la fel cum sufletul uman exprimă sau îşi exprimă stările lăuntrice prin mijlocirea corpului [nostru fizic, n.m.].” (Alexandre Koiré, Mystiques, spirituels, alchimistes du XVI-e siècle allemand, Paris, 1971, p. 88).
A se remarca, în treacăt, postulatul (ce va fi fost, cândva, un loc comun) al corespondenţei dintre microcosmul care este omul, şi macrocosm sau macranthropos.
În ceea ce priveşte Astrum-ul lăuntric al omului, acesta ar fi reglat ca un ceasornic, cu un număr (pre)determinat de cicluri circadiene (ceea ce explică, prin justă intuiţie, multitudinea ornicelor de tot felul în grafica lui Tudor Banuş).
Neţinând cont, în ocurenţă, de ordinea acestor termeni („opaci”) din textul poeziei mele, să spunem numai că EVESTRUM (plural EVESTRA) s-ar tălmăci prin „corp astral”, – în opoziţie cu cel fizic, (ca în orice theosophie).
Acesta este, bineînţeles, cu mult mai greu şi mai grosier, mai non-subtil, apter adică, – un, simplificând puţin, CAGASTRUM, un, aşadar, „detritus”; tot cagastrică fiind şi lumea temporală, ce este una decăzută şi coruptă.
Coruptă prin căderea lui Lucifer, desigur, şi a ordiei îngereşti a lui; decăzută la o stepenă impură, de, aşa-zicând, cagastritate, dintr-un stadiu superior, yliastric,
YLIASTER-ul fiind Etherul.
Traducerea e aproximativă, întrucât lexicul lui Paracelsus este, de multe ori, contradictoriu, când nu de-a binelea abstrus. Cum scrie Koiré (op. cit., pp. 102-103): „Fidel [e vorba de alchimistul nostru, n.m.] dezvoltării progresive a unităţii indistincte […] într-o puzderie extensivă de formaţiuni individuale, Paracelsus postulează drept temei, izvor şi rădăcină a lumii ca atare un ‘ce’ numit cu felurite nume, cele mai folosite fiind Chaos, Yliaster şi Mysterium Magnum. Acesta e centrul increat al lumii din care cu toatele decurg, sămânţa ascunzând într-însa tot ceea ce, din posibilitate, trece-n act […], oul din care eclozează universul […]. Yliaster-ul [numit şi YLIADER! -n.m.] e prima materializare concretă a Mysterium Magnum-ului vieţii, materia din care naşte universul. Nu e materia grosolană a lumii fizice, nici cea astrală, însă, a lui Gestirn [sau Astrum, n.m.]. Yliaster-ul conţine toate astea, dar le conţine nediferenţiat, în putere [nu în act, n.m.], fiind încă prea ‘subtil’, prea fin, aproape impalpabil, invizibil, dar pe cale de a duce la [cele patru, n.m.] elemente, fiind prima formă de ‘coagulare’, ‘condensare’…” ş. cl.
Cerându-mi scuze pentru un mult prea lung citat (n-am avut, însă, încotro, căci Paracelsus e anevoie rezumabil),
să mai adaug că AQUASTER ar fi, într-o regiune superioară, ceea ce e apa pe pământ: „esenţa apei” (nu „ideea” sa, – ce-ar dematerializa-o, ca în Platon), „sufletul său dinamic”, corespondentu,-n plan astral, al apei noastre…
Ş.a.m.d.
Voi reveni cu două scurte precizări.
Spuneţi: „şi grifonul are aripi”.
Adaug: aripi are şi liliacul, dar nimeni nu l-a luat drept Paraclet.
Scrieţi următoarele: \”Si eu m-am gandit intaia oara la modelul Colosului din Rhodos, cel cu razele, dar parca artisul i-a facut sani, asa ca poate e sora-sa, Diana, zeita lunii, cu raze si ea, numai ca luna ei era croissanta, deci si razele-i la fel.\”
Or, aţi intuit, în treacăt, admirabil că efeminarea (sânii) lui Apollo ar putea semnifica fuziunea sau, mai alchimic spus, conjuncţia (iar nu coincidenţa!) oppositelor, adică nunta (\”necesară\”) a Regelui cu Regina, a Soarelui cu Luna, a lui Apollo, aşadar, cu Diana, – în vederea sacrei zămisliri a Androginului filosofal, îngăduindu-i sufletului nostru să renască într-o nouă copilărie (in novam infantiam), o copilărie spirituală…
……pentru extraordinarul domniei-voastre har poeto-carturaresc. Alchimia si ezotericul au fost intotdeauna mana-n mana – Paracelsus cred ca scria in latina medievala, foarte diferita de limba lui Vergiliu.
Splendide versurile:
Grele-s zdrenţele terestre,
Aripi, însă, au, măiestre,
Aripile le definiti in prima varianta pegasiene (tot Apollo), dar va amintesc ca si grifonul are aripi. Asa ca si noi suntem unii pegasieni iar altii grifonici.
Pe maine.
În loc de „traducere liniară”, rog a se citi „traducere juxtalineară”.
până la elucidarea, mâine, a termenilor „litigioşi”: Astrum/Aster (cu o, în ocurenţă, semnificaţie mai aparte, mai „tehnică” decât cea unanimă), Cagastrum, Yliaster, Aquaster, Evestra…
Cosmosu-i pătruns de Astru,
Însă nu, cum alabastru’,
De lumină, – că-i CAGASTRU
Lumea cea de-aproape;
Ci materia, acest Aster
O purifică,-n YLIASTER,
Şi-apa, ce-i, acum, AQUASTER
Niciun vas n-o-ncape.
Grele-s zdrenţele terestre,
Aripi, însă, au, măiestre,
Cele ce se zic EVESTRE,
Morţii – neaproape…
Astfel, în periplu-i vast,
Cu-elixiru-acesta cast,
Paracelse Theophrast
Vrea să ne adape.
În „Deocamdată”, în rândul 6, se cerea un masculin, întrucât e vorba de UN „text”. Dar eu aveam în cap O
„poezie”, – de unde, „dezacordul”.
Poezia, scrisă în latina compozită, (ultra)barocă, vag grotescă şi, într-un fel, barbară, a unor tractate (!) de alchimie, numerologie, astrologie ş.a.m.d., începe din punctul unde ia sfârşit textul românesc, anume: „acolo unde-ajung doar unii…”, ca să continue într-astfel:
De-aici (încolo), lumea o transpersează Astrul,
dar nu aşa cum, prin alabastru, trece
raza soarelui, – căci CAGASTRUM
e numele (esenţa) materiei;
ci o [e vorba de lume] purifică Astrul,
iar în cerul YLIASTER
apa noastră [cea de pe Pământ] e/se face AQUASTER
fără să ia forma vasului [de lut];
Grele sunt veşmintele [carnale] terestre,
dar întraripate şi „pegasiene”
de-a pururi sunt [numitele] EVESTRA,
neaservite mizeriei mundane…
Astfel, onorat/cinstit şi puternic/nobil,
cel care stăbate mândru lumea întreagă,
anume Thephrastus Paracelsus,
ne-o afirmă/spune cu toată gravitatea.
Stimate domnule lucid,
nu trebuie să regretaţi, în cazul dat, că nu ştiţi limba lui Vergilius.
Fie şi dacă, în liceu sau, mai târziu, la facultate (una, desigur, „de profil”) v-aţi fi însuşit-o (foarte) bine, tot nu aţi fi putut accede la înţelesul textului de faţă,- în care versific, cum mă taie capul, câteva precepte ale doctrinei lui Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim, zis Paracelsus (un pseudonim care aduce cu „honorificabilitudinitatibus” dintr-o comedie a lui Shakespeare).
Aţi fi avut acces, desigur, la structura ei gramaticală, deosebind un substantiv de un adverb, un verb de un prenume ş.a.m.d., aţi fi tradus-o până la un punct… Vocabularu-i, însă, v-ar fi jucat câteva feste, presărat, cum e, cu unii termeni absenţi din orice lexicon al latinei, dacă vreţi, ciceroniene, – clasice, adică, şi „curate” (latina „stilului curat şi antic”, vorba lui Eminescu).
Să nu aveţi impresia că o fac pe „profesor”-ul cu Dvs,
dar orice explicaţie (ticăită!) are un ce didactic: ăsta-i jocul. Astfel încât vă rog să luăm o pauză (nu prea lungă), după care să transpunem în română (într-o traducere liniară) poezia…
@d.lui lucid – luam cuvantul „alchimie” si il utilizam asupra versurilor scrise in moldo-valaho-ardeleana in care cititi dv.; in momentul in care veti reciti catrenele nici nu este nevoie de o traducere [motamo], ci doar de a intelege cum s-au retopit sensurile si semnificatiile; asemanator cu o pagina scrisa ceva timp in urma, nu mult, in romana-franceza.
….va spun ca ne-atzi turtit fesu’ de data asta, caci, desi toti fidelii v-au citit – sunt sigur! – mama limbii romane e astazi, din pacate, o ilustra necunoscuta pentru noi, cei care am beneficiat doar de un an de latina in prima clasa de liceu. Si nici cu goagalul nu merge sa traduci din latineste. Eu unul recunosc cu umilinta ca pot „traduce” doar Ave Maria si prima strofa din Adeste fideles. Poate va milostiviti de noi si ne dati si traducerea in romaneste, chiar daca poate jocurile sclipitoare de cuvinte de mai sus sunt greu de echivalat in moldo-valaho-ardeleana.
P S Si eu m-am gandit intaia oara la modelul Colosului din Rhodos, cel cu razele, dar parca artisul i-a facut sani, asa ca poate e sora-sa, Diana, zeita lunii, cu raze si ea, numai ca luna ei era croissanta, deci si razele-i la fel.
Avand in plan indepartat o silueta de amfora…de la greci incoace nimic nou sub soare…doar ca nu atat de simplu precum pare, pentru ca siluetele humanoide, despuiate de vesmintele lor vegetale, la o privire mai atenta ar fi cyborgi, care pastreaza liniile atletilor de pe amforele grecesti; astfel ca gravura preia functiile catrenelor unui Nostradamus…