TANDEM. Areal ireal

Areal ireal   Cu scufa ei de măscărici, ce naiba caută aici pe scalpul lui Poseidon, (fără trident, dar posident şi fercheş ca un craidon),   în loc să se dea huţa-huţa pe ramuri de mărgean, maimuţa, sau printre crengi de Seeorangen- baum*, – cînd, de coadă, i se-nnoadă un, cred, mărţişoresc păianjen?   Şi ce calvar, ce mai calvar vizual, – să vezi cum, în calmar, se schimbă sibaritul domn între ondine- le blondine ce-i gîdilă (şi treaz, şi-n somn)   cefalopodicul tentacul, – iar una dintre ele, acul (unul din ace), pîn’ la sînge, pînă la spasm- ul zis orgasm, într-un pervers extaz, i-l strînge.   Căci octopusul nostru, ah, domneşte ca un padişah, în acest rai, peste-un serai de patru sute de ventuze**, ce-aderă-n chipul unor buze;   avînd, sub el, un pahiderm electric (de care e ferm legat prin şnur similiombi- lical), – ce,-n verde hău, şi-ar pierde, de n-ar trudi din greu, coulombii.   –––––––––– * Cf. şi „Im dunkeln Laub die Gold-Orangenglühn.“ (J.W. Goethe) **Cf. Lautréamont, Les Chants de Maldoror, I: „O poulpe […] qui commandes à un sérail de quatre cents ventouses…“