TANDEM. Bărboşi şi ostateci

Bărboşi şi ostateci     De nu se ştie unde,-n unde,-ţi tulbură minţile Neptun.   Figuri ca două guri de tun, – afunde.   Figuri de proră,-n ora făr’ de oră, parcă…   În cam răspăr cu nava, stăruie o barcă pe care se lăţeşte, ca o eczemă, sarea (marină, iar nu gemă).   Fără să supere bolnava barcă, ce încă n-a ajuns cu susul în jos, – pe o parîmă, musul curajos are să măture, în dorul lelii, marea, făr’ să-i înlăture, cu tîrnu’ leneş, sarea.   Cît despre gurile de tun, scuipă ostateci, nu obuze; una din ele n-are buze, a doua pare-a lui Neptun.   Ostatecii par, şi chiar îs, copii, – şi-s cea mai dulce carne, o carne optimă de tun, de tun expert al cărnii tandre…   Cum tandră e şi carnea fetei, a-nsinguratei copilandre din rama tainicei lucarne, care adastă în zadar şi, parcă, ar surîde, – dar orice surîs pe gura bietei de ea,-i, din cîte-au fost şi îs, cel mai îndurerat surîs.