TANDEM. Cacodemon la oglindă

Cacodemon la oglindă   „Demon rău, îngerul Satanii; urgie dumnădzăiască.“ D. Cantemir   Din faţă şi profil, în două oglinzi, baroce amîndouă, şi, parcă, una vag convexă, cum cea din casa Arnolfini, cei doi soţi nefiind afinii celui care trazează linii pe pînza netedă conexă; în două, aşadar, oglinzi el se priveşte şi adoră aşa frumos cum e, de-o oră sau, poate, de o zi… O, grinzi ale tavanului, adîncă mi-e uluiala, mult mă mir că nu vă prăbuşiţi… Oglinzi, mă mir că nu vă spargeţi, încă, în capul celui ce dă bir unei trufii de-a pururi trează, zădărniciei de-a fi încă o dată ce-i de-aievea, într-un tablou pe pînză, un portret: fiind, de sine,-atît de mîndru că se-autoportreturează, cu ţepi, cu colţi, cu solzi, cu coarne de cacodemon, cu o carne ghimpoasă ca un cactus, bînd o dată-n secol apă…Dacă hîrtia nu roşeşte, baremi oglinda, care nu-i opacă, tot astfel cum nu e nici oarbă, şi care, dimpotrivă, pare-mi că se-oglindeşte-n tine cînd te oglideşti în ea, – ea, baremi, fie şi dacă nu se sparge, să se întunece de alge şerpuitoare şi de mîl fără ieşire, – şi, gîl-gîl, în ghiolul său să îl absoarbă…