TANDEM. Crai bătrîn
- 14-06-2013
- Nr. 677
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 3 Comentarii
Crai bătrîn Bătrîne crai, cîtă oroare de vidul ce-o să te omoare cînd n-o-s’ mai ai cu ce-s’ te-ncònjuri: cadîne ca nişte eponjuri de moi, de-adînci, de sugative de mucilagini şi salive (cu mărgeluţe şi exsangue), de ce e il perfetto sangue în Cîntul XXV al Purgatoriului. – Din cinci, cîte-are, la o mînă, insu,-l poţi folosi pe neînvinsul din mijloc: degetul impudic, şi, mai cu seamă, capul sudic al limbii,-n genere, materne… E dulce viaţa între perne ca nişte necitite pagini de albe, cu, însă, imagini de sîni învolţi şi crupe june; e dulce în nerepejune şi moleşeală, – nemaijune ce eşti, dar încă plin de pohte între acelea ce-ţi sînt propte, între acelea ce-ţi sînt cîrje şi par să nu le fie tîrşe să-ţi şteargă, ca pe nişe pagini, pleoapele, de mucilagini, adică de urdori, cu cîrpa de voal; nici nu le-apucă scîrba să-ţi schimbe pempărjii, să-ţi pună supozitoare (opt pe lună), ventuze, plasturi, cataplasme; să-ţi spună, la culcare, basme, după ce,-n apă, nici prea caldă, nici rece, ca pe prunci, te scaldă şi curăţă (pe contrapagini, de mucigai, de mucilagini) şi,-apoi, te-nghesuie-ntre ele (sau între ei, – de-s băieţandri), voluminoase, dar nu grele, – […]
S-ar parea ca marii scriitori din zona „comenteaza si tu” s-au dedat la sezonul estival, ca altfel nu-mi explic tacerea. Eu as putea doar sa fac un gest ca acela al ghicitorului in palma, adica sa citesc si sa recitesc randurile acestea si sa vad dincolo de ele si dezgustul si iubirea si bucuria si tristetea cu care trecem prin lumea asta. Nu stiu de ce mi-au raspuns in gand cuvintele „o, tu, crai cu barba-n noduri…”, sau ceea ce spuneau candva arabii, ca „orice zi e buna pentru a fi traita sau pentru a pleca din lumea asta”. Si mai vad ca uneori va pare rau ca frumusetea de pe lumea asta s-a oferit/risipit uneori prea repede, prea la vedere. in ce ma priveste, nefiind un priceput scriitor, va multumesc pentru ca mi-ati amintit ca este o zi pentru a fi traita.
http://www.youtube.com/watch?v=mSaGhwoIvwI
*
… Adaug acest aşa-zicând „Song of Innocence”, al aceluiaşi, pe care-l tălmăcesc pentru cei dragi.
From dewy dreams, my soul, arise,
From love’s deep slumber and from death,
For lo ! the trees are full of sighs
Whose leaves the morn admonisheth.
Eastward the gradual dawn prevails
Where softy-burning fires appear,
Making to tremble all those veils
Of grey and golden gossamer.
While sweetly, gently, secretly,
The flowery bells of morn are stirred
And the wise choirs of faery
Begin (innumerously !) to be heard.
*
Suflete, smulge-i-te rouăi
Visului dragostei, afund,
Şi-al morţii! Ziua,-n arbori, nouă-i,
Certând frunzişul palpabund.
La zări, roşeşte aurora
Şi mici văpăi se-aprind şi sting:
Griuri şi aururi, când ora
Tresare-a pânză de paing.
În timp ce gingaş, dulce,-n taină,
Flori schimbă-se în clopoţei
Ce,-n cor, când lumea-mbracă haină
Feerică, se-aud şi ei.
Pentru că azi e Bloomsday, iar sărbătorile sunt, îndeobşte, ciclice, – îngăduiţi-mi să retranscriu, în continuarea rubricii mele fixe, textul acesta publicat
şi-acum un an.
BLOOMSDAY
„Ascultaţi cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretenţiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere; extrageţi din asta poezia […] şi iată romanul.” (Eminescu, „Geniu pustiu”)
Opţiunea (the choice)
între zgomot (the noise)
şi o voce (a voice),
„voix d’auteur”/Master’s voice,
nu-l priveşte pe Joyce.
Şovăiala (the poise)
între verbul to rois-
ter al zilei (a bois-
terous day) şi his voice,
nu-i vocaţia lui Joyce…
Care-i, numai, nesurd
la „cântecu-absurd”
al celei mai lungi
zile (de-atunci
până astăzi), – când Nora
deveni nora
(într-un hotel,
iar nu à l’autel)
a clanului Joyce, –
amanta şi sora
lui James-Aloys…
E duminică? Luni e?
Nici, nici: e-ntr-o joie,
într-o zi a lui Joe:
jeudi, giovedì,
la mijloc de iunie.
Nu-i nici mâine (tomorrow),
nici ieri (yesterday);
nu-i nici dies pecuniae…
E şi spin, şi petunie,
e un fel de joysorrow, –
şi-i doar Astăzi (Today):
un etern şaişpeiunie,
pe nume Bloomsday.