TANDEM. Fermecătoarea fermecătoreasă

  Fermecătoarea fermecătoreasă   Oaia,-ntre două lumînări (cum nu văzut-ai de cînd eşti), adulmecă avid pe nări o îngheţată la cornet (ca doi sîni tineri, demni de pizma celui mai critic coconet), la care uită-se prin prisma unor lentile bătrîneşti în ramă neagră de baga cu braţul stîng al ei pe cale (fără ca, baremi, a băga de seamă nici eu, nici matale) să se aprindă şi topească la lumînare,-n timp ce bale îi curg ovinei, de-o popească smerenie, pe bot la vale…   De-ar fi Berbecul cu lînet de aur, iar nu oaie, oaia, – în cîrca lui ar sta Hellé; numai că Preafrumoasa aia din cadra de deasupra e altcineva, – după cum nici Crysómallos pe nume, oaia care se bucură, aici, mai înainte de-a o linge, de-o îngheţată din negoţ (curgînd ca un liqueur de ouă pe gît), cu două fragi, drept moţ (căci, dublă fi’nd aceasta,-s două).   Cum două fragi pe sîni, drept sfîrcuri, are şi Vrăjitoarea, care, spre-a nu se murdări prin smîrcuri, căci tocmai a-nceput a ninge, încalecă o oaie mare, nu mătura-i, care-i pe cale s-ajungă sorcovă cu flori fără miros, nici sete, – ori să-nmugure ca,-n mîna cui căieşte-se de-aievea, lemnul […]